Monitorul de Suceava Vizită

Elevi de la Şcoala ,,Constantin Morariu” Pătrăuţi au colindat la Monitorul

Adelina TALPALARIU

Zece elevi ai Școlii Gimnaziale „Constantin Morariu” Pătrăuţi, membri ai Grupului „Armonia”, au colindat luni redacţia Monitorului de Suceava.

Coordonați de prof. Camelia Păștean, elevii au anunțat apropierea sărbătorilor prin intermediul a două colinde deosebite – „Buna seara, gazdă aleasă” și „Primește-ne gazdă-n casă”.

La Școala din Pătrăuți este programată în această săptămână „Școala altfel”, elevii pornind cu colinda către mai multe gazde: Ocolul Silvic Pătrăuţi, ISU Bucovina, IPJ Suceava, instituții de presă etc.

Potrivit prof. Camelia Păștean, elevii Grupului „Armonia” sunt pasionați de muzică și de tradiții, obținând rezultate bune la competițiile la care au participat de-a lungul timpului (Premiul I la concursul de colinde organizat de Euroactiv în acest an, Premiul Juriului și Marele Premiu pentru elevul Iliuță Prodan la concursul de colinde de la Adâncata, din 2022, etc.).



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Decembrie 2023.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.