Monitorul de Suceava Solicitare

Deputatul Ioan Balan cere Guvernului să-şi respecte promisiunea de a ieftini medicamentele cu 35%

Sandrinio NEAGU

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, şi i-a solicitat ca actuala coaliţie de guvernare să-şi respecte promisiunile făcute pentru acest domeniu. Mai exact, Ioan Balan cere guvernanţilor să ia măsurile care se cuvin pentru reducerea preţului la medicamente cu 35%.

„Guvernele s-au mai angajat să actualizeze permanent lista cu medicamente compensate, astfel încât cea mai vulnerabilă categorie de pacienți, pensionarii cu venituri mici, să își poată asigura medicația lunară de care depinde chiar viața lor. Din păcate, la mai bine de 2 ani distanță, prețul medicamentelor nu a scăzut, ci a crescut, iar din cauza unor măsuri administrative impuse de Guvern, zeci de categorii de medicamente generice, cele mai ieftine, au dispărut cu totul din stocurile farmaciilor și din producția fabricilor de medicamente. Nici lista cu medicamente compensate nu a suferit ajustările promise, iar multe case teritoriale de asigurări de sănătate nu au avut bani pentru medicamente compensate, până la a doua rectificare bugetară operată în luna noiembrie 2018”, a arătat Ioan Balan.

Parlamentarul liberal de Suceava cere lămuriri clare din partea ministrului Sorina Pintea şi vrea să afle dacă angajamentul reducerii prețului medicamentelor cu minimum 35%, față de nivelul pe care acestea îl înregistrau în luna decembrie a anului 2016, va fi respectat.

„Vă solicit să precizați câte medicamente generice (cele mai ieftine) au dispărut din farmaciile din România în ultimii 2 ani și câte sunt în riscul de a nu mai fi produse și distribuite în anul 2019?. Vă solicit să precizați dacă în anul 2019 s-au asigurat sume suficiente pentru finanțarea medicamentelor compensate. De asemenea, vă rog să precizați când va avea lor o nouă evaluare și actualizare a listei de medicamente compensate”, sunt întrebările adresate de Ioan Balan ministrului Sănătăţii.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Decembrie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.