Monitorul de Suceava

DSP a infirmat toxiinfecţia alimentară în cazul copiilor care au mâncat la o pensiune din Mănăstirea Humorului

Dana HUMOREANU

Rezultatul anchetei declanşate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava la sfârşitul lunii august, în cazul unui grup de copii din judeţul Olt aflaţi în vacanţă la o pensiune din Mănăstirea Humorului, infirmă existenţa unui focar de toxiinfecţie alimentară, suspectat atunci.

Reamintim că a fost vorba despre 10 copii din judeţul Olt, cazaţi într-o pensiune din localitatea Mănăstirea Humorului, care au acuzat dureri abdominale, greaţă şi vărsături. Au fost evaluaţi în camera de gardă a Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde li s-a administrat tratament simptomatic şi au părăsit spitalul după câteva ore, în stare bună.

În urma verificărilor efectuate de inspectorii DSP, directorul executiv al instituţiei, dr. Liliana Grădinariu, a informat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că grupul a consumat alimente preparate doar la unitatea de cazare, din care au fost păstrate corespunzător probe alimentare, însă unitatea nu este autorizată sanitar pentru alimentaţie publică. Copiii au declarat că au consumat dulciuri în exces, achiziţionate dintr-un hipermarket.

„Au fost analizate în Laboratorul de Diagnostic şi Investigare în Sănătate Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava probe din alimente gătite, din dulciurile preambalate cumpărate din hipermarket, din fântână, teste de sanitaţie din bucătăria unităţii, coproculturi recoltate de la pacienţi. Proba de apă provenită din sursa proprie nu se încadrează din punct de vedere microbiologic în parametrii prevăzuţi de legislaţie, dar încărcătura microbiană şi cu germeni patogeni este minimă, neputându-se constitui în sursă de îmbolnăvire conform normelor epidemiologice. În coproculturile recoltate de la pacienţi nu a fost identificată prezenţa unor agenţi patogeni”, a precizat dr. Grădinariu.

În aceste condiţii, având în vedere şi faptul că simptomatologia clinică a fost uşoară, a apărut doar la o parte dintre membrii grupului şi s-a remis rapid sub tratament simptomatic, precum şi consumul exagerat de dulciuri, concluzia specialiştilor este că în acest caz „a fost vorba despre un episod de indigestie şi de reacţii vegetative exagerate (prin simpatie) a copiilor din grup”.

Pentru neregulile constatate la pensiunea în care a fost cazat grupul aceasta urmează a fi sancţionată contravenţional, conform prevederilor legale în vigoare, şi vor fi dispuse măsuri pentru intrarea în legalitate.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Septembrie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.