Monitorul de Suceava Anchetă finalizată procurori

Cum s-a ajuns de la un incident banal dintr-un club la o tentativă de omor

Florin PAIU

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunţat finalizarea anchetei şi trimiterea în judecată a tânărului care a înjunghiat grav un agent de pază, în faţa unui club din municipiul Fălticeni.

Ilie Muscă, în vârstă de 21 de ani, din Mălini, va fi judecat pentru comiterea a trei infracţiuni, tentativă de omor, portul sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Procurorii au arătat într-un comunicat de presă cum s-au derulat pas cu pas evenimentele premergătoare agresiunii. Nimic nu anunţa o reacţie atât de violentă, a rezultat din cercetări. Din păcate, consumul exagerat de alcool pare să fi jucat şi de această dată rolul decisiv.

 

Deranjau lumea din club, iar fratele agresorului a fost scos afară de agentul de pază

Din ancheta coordonată de un procuror criminalist reiese că pe 21 decembrie 2019 mai mulţi tineri din Mălini au mers la Fălticeni, unde au petrecut în clubul 4U.

Pe fondul consumului exagerat de alcool, tinerii din Mălini au început să-i deranjeze pe cei din jur, ţipând, dansând haotic şi împingând alţi clienţi, au stabilit anchetatorii.

În jurul orei 2.00 din noapte, unul dintre tineri a avut o atitudine jignitoare faţă de un barman, care a cerut sprijinul agentului de pază. Din cercetări a rezultat că agentul de pază, Denis Viorel H., în vârstă de 21 de ani, i-a solicitat tânărului respectiv să părăsească clubul pentru a nu-i deranja pe ceilalţi clienţi, iar acesta s-a conformat, fără vreo reacţie.

Tânărul a ieşit afară din club, alături de prietenii săi din Mălini, inclusiv fratele său, cel care avea să devină agresor.

Tânărul scos afară şi-a schimbat atitudinea, probabil încurajat şi de faptul că era însoţit de prietenii săi. Acesta i-a cerut agentului de pază să se bată cu el. Toate probele indică faptul că agentul de pază i-a răspuns tânărului pe un ton calm şi liniştit că nu doreşte să se bată cu nimeni, i-a cerut să se liniştească, să intre în club sau să plece acasă.

 

A început să lovească cu mare rapiditate cu cuţitul, după ce un alt tânăr l-a pus la pământ pe agent

Din nou, nici afară, nimic nu anunţa ce avea să urmeze.

Procurorii nu au date că între tinerii din Mălini a existat o înţelegere prealabilă de a-l agresa pe agentul de pază.

După cum s-a văzut şi pe imaginile de pe camerele de supraveghere, unul dintre tineri l-a prins pe agent de gât, din spate, victima dezechilibrându-se pe scări şi căzând.

Acesta a fost momentul când Ilie Muscă, în vârstă de 21 de ani, fratele celui scos din local, a avut o reacţie de o violenţă extremă. El a scos un cuţit şi a lovit extrem de repede, înjunghiindu-l pe agent în piciorul stâng şi în zona dorsală. 

Agentul s-a ridicat şi, ajutat, s-a întors în club, sângerând abundent.

„Cercetările au scos pregnant în evidenţă, pe lângă multitudinea loviturilor aplicate de inculpat şi rapiditatea cu care acesta a lovit victima, şi faptul că nici una din celelalte persoane aflate în preajma persoanei vătămate nu au reuşit să o lovească pe aceasta. Comportamentul inculpatului a atras indignarea persoanelor care se aflau de faţă la incident, le-a creat acestora o stare de teamă, fapt care a condus la tulburarea ordinii şi liniştii publice”, au explicat procurorii într-un comunicat de presă.

 

Leziuni grave suferite de agentul de pază

Agentul de pază a suferit leziuni grave, medicii estimând că are nevoie de un total de 60-70 de zile de îngrijiri medicale. În opinia medicului legist, leziunea toraco-lombară stânga a fost de natură a pune în primejdie viaţa victimei. De altfel, agentul de pază a avut mult de suferit din cauza unei complicaţii apărute la un organ intern, fiind internat o lungă perioadă de timp.

 

Căutat foarte târziu de procurori, agresorul a ajuns până la urmă după gratii

Nu putem omite nici faptul că anchetatorii au reacţionat foarte greu în acest caz.

La mijlocul lunii ianuarie a acestui an, Monitorul de Suceava semnala pe prima pagină faptul că un agent de pază înjunghiat grav este internat în spital de trei săptămâni, în timp ce procurorii nu au luat nici o măsură faţă de vreun suspect.

Abia la o lună de la agresiune, tânărul identificat ca agresor a fost arestat în lipsă, fiind plecat demult din ţară.

Ilie Muscă s-a întors până la urmă în ţară şi a fost arestat preventiv.

Procesul în care va fi judecat inculpatul urmează să înceapă la Tribunalul Suceava.

Ilie Muscă de bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Februarie 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.