Monitorul de Suceava

Concert umanitar organizat de Fundația „O Nouă Viață” din Siret, la Biserica Romano-Catolică din municipiul Suceava

Daniela MICUŢARIU

La Biserica Romano-Catolică ”Sfântul Ioan Nepomuk” din municipiul Suceava va avea loc sâmbătă, 27 iulie, de la ora 19:15, un concert extraordinar - umanitar susținut de muzicienii Simona Mihai (soprană), George Zacharias (vioară) și Spyros Souladakis (pian).

Concertul este organizat de Fundația „O Nouă Viață” din Siret. Soprana Simona Mihai este una dintre cele mai promițătoare voci ale tinerei generații de cântăreți români. A debutat la Royal Opera House – Covent Garden în 2010. A colaborat cu mari maeștri ai baghetei, precum Sir. Charles Mackerras, Antonio Pappano, Yuri Temirkanov sau Cornelius Meister.

În 2016, Simona și-a făcut debutul în rolul Mimi, din Boema, la Opera din Frankfurt. Va fi prezentă în România pentru a doua oară cu acest concert umanitar dedicat Fundației „O Nouă Viață”, prima oara fiind la București, în anul 2017, la Gala „O Nouă Viață”, organizată cu ocazia aniversării a 20 de ani de activitate.

Născut la Atena (Grecia), George Zacharias a studiat vioara la Conservatorul din Atena, Colegiul Regal de Muzică, Londra, Conservatorul de Muzică din Sydney( Masters in Music) și la Academia Regală de Muzică.

Discografia sa reprezentată de repertoriul exclusiv pentru vioară neacompaniată (‘Unaccompanied’; Divine Art) a primit recomandarea Gold Star de la Strad și a fost numită ‘Recording of the Month’ de International Record Review. Din septembrie 2009, George este lector postuniversitar și licențiat la Academia Regală de Muzică din Londra. Cântă pe vioara "Georgina Joshi" Sanctus Seraphin (Veneția 1719).

Pianistul Spyros Souladakis a beneficiat de îndrumarea unor maeștri remarcabili precum: Ida Lori Margariti și Marina Koutouvali precum și John Blakely și Nigel Clayton de la Royal College of Music.

Deține numeroase premii la competiții pianistice din toată lumea, câștigând premii ca pianist acompaniator (Londra) precum și ca pianist solo (Atena). Va interpreta Waltz Op 64 No1 de Frederic Chopin și Un Sospiro de Franz Liszt. Programul muzical al serii de 27 iulie cuprinde arii din operele La Boheme de Giacomo Puccini, Le Nozze din Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart, La traviata de Giuseppe Verdi, Gianni Schicchi de Giacomo Puccini, Carmen de Georges Bizet. Vioară: Fantezia Carmen, Op. 25 de Pablo de Sarasate, Nel cor piu non sento de Nicolo Paganini.

Fundaţia „O Nouă Viaţă” a împlinit anul acesta 22 de ani de activitate, timp în care s-a implicat activ pentru suținerea drepturilor persoanelor cu dizabilități și îmbunătățirea modului de trai al persoanelor dezavantajate din comunitate.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Iulie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.