Monitorul de Suceava

Comsia Europeană a revizuit în scădere estimările privind creşterea economică pentru 2007 şi 2008


Comisia Europeană a revizuit în scădere estimările privind creşterea economică a României, atât pentru 2007, cât şi pentru 2008, avansul PIB anticipat pentru acest an fiind de 6%, iar pentru anul viitor de 5,9%, potrivit variantei de toamnă a prognozei Executivului european.
 
  "Creşterea reală a PIB este estimată să încetinească la 5,9% în 2008 şi 5,8% în 2009. Cererea internă ridicată, dar oarecum în curs de încetinire, va persista în perioada analizată", se spune în prognoză.

Avansul PIB pe cap de locuitor a fost, de asemenea, revizuit în scădere, la 6,3%, atât pentru 2007, cât şi pentru 2008. Nivelurile anterioare prognozate de Comisie erau de 7% şi, respectiv, 6,8%.

Estimările privind consumul privat indică un avans de 11% pentru acest an, pentru ca în următorii doi ani să încetinească la 9,4% şi, respectiv, 8,4%.

De asemenea, Comisia anticipează creşteri ale consumului public de 5,4% în acest an, 4,5% în 2008 şi 4% în 2009.

Contribuţia cererii interne la formarea PIB va avea o traiectorie descendentă în următorii ani, şi va ajunge la 10% în 2009, faţă de 13,25 în acest an.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 09 Noiembrie 2007.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.