Monitorul de Suceava Fotbal

Cinci suceveni au făcut parte din selecționata Moldovei la Campionatul Național Under 13

Gabriel TODERAŞCU

160 de copii reprezentând opt regiuni ale țării au participat timp de trei zile la ultima fază a Campionatului Național Under 13, pe stadionul „1 Mai Zăvoi”, din Râmnicu Vâlcea.

Aceștia au fost selectați în urma partidelor disputate în etapa județeană, cea interjudețeană și în cea regională. Din selecționata Moldovei, care a fost condusă de referentul zonal Aurel Constantin, au făcut parte cinci fotbaliști proveniți de la echipe din județul nostru, este vorba de Vlad Murariu, Fabio Cucoș, ambii de la Liceul cu Program Sportiv Suceava (antrenor Răzvan Bîgu), Iulian Buliga, Valentin Grosu, ambii de la Cenizia Rădăuți (antrenor Adrian Levițchi) și Cosmin Pitu, de la Juniorul Suceava (antrenor Ovidiu Vranău).

„Copiii noștri s-au descurcat bine, au văzut care este potențialul lor în raport alți jucători foarte talentați din țară și sunt sigur că le va prinde bine pe viitor această experiență”, a declarat profesorul Aurel Constantin.

Partidele s-au jucat în sistem 8+1, pe teren de dimensiuni reduse (70×50 metri), fără a fi contabilizate rezultatele și fără a fi desemnată o echipă campioană.

Toții copiii care au evoluat la faza finală de la Râmnicu Vâlcea au fost premiați de FRF cu tricouri, diplome și medalii.

Acțiunea de la Râmnicu Vâlcea a fost supervizată de fostul mare internațional Gheorghiță Geolgău, care este manager al Departamentului de Scouting din cadrul Federației Române de Fotbal.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Iunie 2022.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.