Monitorul de Suceava

Cercetat penal după ce s-a dezbrăcat într-un local din Fălticeni şi i-a înjurat şi ameninţat pe cei prezenţi

 

Un bărbat este acuzat că într-o noapte, în timp ce era băut, a intrat într-un local din Fălticeni şi i-a înjurat şi ameninţat pe cei aflaţi acolo, iar apoi s-a dezbrăcat, expunându-şi organele genitale în public.

Incidentul a avut loc pe 29 septembrie, iar procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au luat miercuri măsura preventivă a controlului judiciar faţă de bărbat, după ce acesta a petrecut 24 de ore în arestul Poliţiei Judeţene.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, prin purtătorul de cuvânt, a menţionat că pe 29 septembrie, pe timp de noapte, un bărbat beat, însoţit de alte patru persoane, a pătruns în interiorul unui local public din Fălticeni, unde a proferat injurii şi ameninţări cu acte de violenţă, apoi s-a dezbrăcat expunându-şi organele genitale în public. Înainte de a părăsi localul, inculpatul a spart două sticle aflate pe tejgheaua barului. 

Bărbatul este cercetat pentru distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri.

„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive  reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a mai menţionat purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Fălticeni.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 09 Octombrie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.