Monitorul de Suceava

Cercetat penal după ce le-a prezentat poliţiştilor, la control, un permis de conducere fals

 

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a reuşit performanţa de a "bifa" trei infracţiuni la regimul rutier, după ce s-a urcat la volan fără a avea permis şi le-a prezentat poliţiştilor, la control, un carnet de conducere fals.

În noaptea de miercuri spre joi, la ora 00.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.14 Vama au oprit pentru control, pe D.J. 176, în comuna Moldovița, un tânăr în vârstă de 26 ani, localnic.

Acesta a prezentat documentul de identitate și actele vehiculului condus, totodată prezentând un permis de conducere eliberat de statul Ucraina.

În baza informațiilor deținute și a verificărilor ulterioare efectuate s-a stabilit faptul că există indicii temeinice că permisul de conducere prezentat pentru control de este unul fals.

Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere”,  „fals material în înscrisuri oficiale”, „ uz de fals” și „instigarea la fals material în înscrisuri oficiale”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Februarie 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.