Monitorul de Suceava Tenis de câmp

Categoria Elită -40 de ani își desemnează astăzi primul finalist

Gabriel TODERAŞCU

Cupa Monitorul programează miercuri câteva meciuri foarte interesante, însă capul de afiș al zilei îl reprezintă, fără îndoială, duelul dintre Mihai Pânzaru și Florin Popovici-Dumbravă, din semifinalele Categoriei Elită -40 ani. Tot astăzi, Dorin Goian și Dan Chiuchișan se vor lupta pentru calificarea în penultimul act al Categoriei Principală +40 ani.

Cupa Monitorul la tenis de câmp este prima competiție din municipiul Suceava care s-a reluat după ce activitatea sportivă a fost paralizată din cauza COVID-19. Cei peste de 200 de concurenți înscriși pe tabloul de concurs au fost împărţiţi în mai multe categorii, în funcţie de nivelul de joc al fiecăruia şi de vârstă.

Competiția se derulează pe toată perioada sezonului cald, pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea”, urmând să adune până la final 736 de meciuri.

 

Rezultate înregistrate marţi în Cupa Monitorul și programul de astăzi:

 Ștefan Ungureanu – Vasile Belciug

P +40, Turul I

Baza Unirea

 7-6, 6-3

 Bogdan Grosu – Florin Hostiuc

P +40, Turul I

Baza Unirea

 6-4, 6-1

 Cătălin Avasiloaie – Sebastian Gheorghe

P +40, Optimi

Baza Unirea

 4-6, 4-6

 

Miercuri, 16 septembrie

 Ora 08.00

 Dorin Goian – Dan Chiuchişan

 P +40, Sferturi

Baza Unirea

 Ora 16.00

 Tiberiu Nechifor – Sergiu Rotari

 S+40, Turul II

Baza Unirea

 Ora 17.30

 Lucian Darea – Mircea Negru

 P -40, Sferturi

Baza Unirea

 Ora 18.00

 Mihai Pânzaru – Florin Popovici-Dumbravă

 E-40, Semifinale

Baza Unirea

 Ora 19.00

 Nicu Costrîș – Ciprian Văcăreanu

 S+40, Turul I

Baza Unirea

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Septembrie 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.