Monitorul de Suceava Informare

Când poate fi suspendată carantina și actele necesare

Dana HUMOREANU

Măsura de carantină poate fi suspendată în câteva cazuri motivate, iar decizia de suspendare se obține prin derogare, acordată de Comitetul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției. DSP Suceava a transmis, vineri, care sunt situațiile în care carantina se poate suspenda, ce documente sunt necesare și unde trebuie trimise. O persoană poate ieși din carantină pentru a participa la înmormântarea unei rude, pentru a se vaccina împotriva Covid-19, pentru efectuarea unui test Covid în a opta zi de carantină (valabil doar pentru persoanele venite din străinătate), pentru părăsirea țării, pentru preschimbare de acte și pentru schimbarea adresei de carantinare. Adresa de email la care se trimit documentele este cjcci.sv@gmail.com.  

Pentru înmormântare documentele care se trimit sunt:  copie/fotografie carte de identitate; copie/fotografie decizia de confirmare a măsurii de carantină/declarația pe proprie răspundere; certificat de deces/certificat constatator al decesului; se va preciza gradul de rudenie cu decedatul. Dacă nu aveți certificatul de deces se va trimite o fotografie/copie a cărții de identitate a persoanei decedate, cu mențiunea de a reveni cu certificatul de deces în momentul în care intrați în posesia acestuia. De asemenea, se precizează  data când va avea loc înmormântarea, locul (biserica, oraș, comună), ora când va avea loc înmormântarea; numărul de telefon la care puteți fi contactat și faptul că solicitați derogare pentru înmormântare. Dacă sunteți carantinat pentru că ați venit din străinătate, în cazul în care nu aveți decizia de confirmare, precizați în solicitare data intrării în România, țara de unde ați venit (zona galbenă), precum și adresa la care sunteți carantinat. Dacă sunteți carantinat în urma contactului direct cu o persoană confirmată pozitiv, în cazul în care nu aveți decizia de confirmare a carantinării în urma contactului direct cu un caz confirmat, precizați perioada de carantinare și faptul că sunteți contact direct cu o persoană confirmată pozitiv, precum și adresa de carantinare.

Pentru efectuarea testului în a opta zi de carantină (doar pentru persoanele venite din străinătate) trebuie să trimiteți copie/fotografie carte de identitate; copie/ decizie de confirmare a măsurii de carantină/declarația pe proprie răspundere; data când doriți să efectuați testul RT-PCR- pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu precizarea că testul nu poate fi făcut mai repede de a opta zi de carantină; laboratorul la care urmează să faceți testul; programarea la laborator pentru testare. În cazul în care nu aveți programarea la laborator sau ați făcut programarea telefonic, precizați intervalul orar în care urmează să mergeți la laborator pentru testare, numele laboratorului, numărul de înmatriculare a mașinii cu care vă deplasați la laborator, numărul de telefon la care puteți fi contactat. Menționați că solicitați derogare pentru testare în a opta zi. În cazul în care nu aveți decizia de confirmare, precizați data intrării în România, perioada de carantinare, țara de unde ați venit (zona galbenă), precum și adresa la care sunteți carantinat.

Pentru părăsirea țării, trimiteți copie/fotografie carte de identitate; copie/ fotografie decizia de confirmare a măsurii de carantină/declarația pe proprie raspundere;  data când doriți să părăsiți țara; cu ce urmează să părăsiți teritoriul național - cu mașina personală (precizați numărul de înmatriculare a mașinii) sau cu avionul (atașați copii/ fotografii ale biletelor de avion). Dacă plecați cu mașina personală precizați prin ce punct de trecere al frontierei urmează să părăsiți țara; numărul de telefon;  motivul pentru care părăsiți teritoriul național - de exemplu, pentru a vă întoarce la locul de muncă /domiciliul din țara unde urmează să mergeți (se va atașa contractul de muncă, act de reședință). Menționați că solicitați derogare pentru părăsirea țării.

Pentru vaccinare anti-Covid trimiteți copie/fotografie carte de identitate; copie/fotografie decizia de confirmare a măsurii de carantină/declarația pe proprie raspundere; copie programare la vaccin; cu ce vă deplasați la centrul de vaccinare (se va preciza numărul de înmatriculare a mașinii); data când doriți să mergeți la vaccinare. Precizați că solicitați derogare pentru vaccin. Pentru preschimbare de acte, trimiteți  copie/fotografie carte de identitate; copie/fotografie decizia de confirmare a măsurii de carantină/declarația pe proprie raspundere; programare preschimbare acte;  cu ce va deplasați (numărul de înmatriculare a mașinii);  numar de telefon. Menționați că solicitați derogare pentru preschimbare acte.

Pentru schimbarea adresei de carantinare, aveți nevoie să trimiteți copie/fotografie carte de identitate; copie/fotografie decizia de confirmare a măsurii de carantină/declarația pe proprie răspundere; motivul schimbării adresei de carantinare; cu ce vă veți deplasa la noua adresă (se va preciza numărul de înmatriculare al mașinii); data când doriți să vă deplasați la noua adresă de carantinare. Precizați că solicitați deogare pentru schimbarea adresei de carantinare.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Mai 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.