Monitorul de Suceava

Campioane de neuitat la ele

Gabriel MANTA

Ce tocmai am văzut?! Vorba vine tocmai, că a fost luni seară, dar așa ceva te urmărește un timp. Două pretendente la titlul de campioană în țările lor, chiar campioanele en-titre, aveau nevoie să le facă pârtie arbitrul pentru a câștiga cu echipe din subsolul clasamentului. La Cluj, mai tare decât covidul, Bârsan i-a făcut salată din două roșii pe cei de la Dinamo! Iar CFR, varianta Iordănescu, a arătat jalnic mai ales după pauză, când părea că nu e în stare să dovedească o echipă cu doi oameni mai puțin. Golul ăla amărât a venit tocmai în minutul 80, în urma unei acțiuni personale, mai degrabă revolte personale, a lui Păun, care i-a așezat mingea pe tavă lui Omrani. E drept, acest CFR a amintit și de varianta Petrescu la Rennes, tot 1-0 în fața unui adversar rămas în nouă oameni, ba chiar cu portar adolescent de 16 ani. Etapa viitoare, ultima din sezonul regulat, CFR are derby la Craiova și poate că oltenii vor pune odată piciorul în prag. E drept, trebuiau să-l pună la meciul cu FCSB, dar acolo a pus mâna Andrei Vlad, cel care i-a salvat lui Becali o grămadă de puncte în acest sezon. Cât despre Dinamo, e aranjată și pentru meciul cu Clinceni, care vine în Groapă să tragă la play-off, un obiectiv neverosimil pentru o echipă comunală care trăiește din bani de la buget. E posibil ca Dinamo să termine sezonul regulat pe loc direct retrogradabil.

Cealaltă campioană care s-a făcut de râs e Barcelona, care ne făcuse să credem că e într-o revenire de formă uluitoare. Ba chiar așa era, dar iată că pauza pentru meciurile internaționale i-a tras înapoi pe catalani. Modesta Valladolid a trebuit să fie și ea amputată aiurea de un jucător, în minutul 80, pentru ca Dembélé să găsească în ultimul minut un voleu cu tibia, o minge luată pe lopată care l-a fixat pe portar. Pentru Barcelona urmează El Clasico, sâmbătă, timp suficient ca să se pună pe picioare și să spere că Realul va ieși frăgezită din confruntarea cu Liverpool.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 07 Aprilie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.