Monitorul de Suceava Infrastructură

CJ Suceava solicită de la Guvern fonduri pentru asfaltarea a două noi drumuri judeţene

Dan COMAN

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, solicită Guvernului României să includă la finanţare două noi drumuri din judeţ. Gheorghe Flutur consideră că din economiile înregistrate, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice poate aproba finanţarea prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) a două tronsoane de drumuri importante, respectiv DJ 178 (km 27+215-30+600) Humoreni-Bălăceana pe o lungime de 3,385 de kilometri şi DJ 176 (km 42+700 – 48+697) Brodina-Brodina de Jos pe o lungime de 6 km. Flutur a precizat că în momentul de faţă cele două tronsoane de drum judeţean sunt acoperite cu balast.
Pe de altă parte, el a precizat că în judeţul Suceava continuă lucrările de reabilitare pe mai multe sectoare de drumuri judeţene.
„În cursul zilei de luni, la Primăria Câmpulung Moldovenesc a avut loc dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului pentru obiectivul de investiţii Modernizarea DJ 175A Câmpulung Moldovenesc – Rarău. Procedurile înaintează greu şi din cauza restricţiilor impuse prin Natura 2000, aşa că astăzi s-a parcurs o etapă importantă. Mai aşteptăm avizul de la Mediu pentru a putea trece la demararea lucrărilor”, a declarat Gheorghe Flutur. El a subliniat faptul că instituţia pe care o conduce are alocate fondurile necesare pentru această investiţie.
Nu în ultimul rând, el a declarat că zilele acestea se realizează lucrări de reparaţii curente şi întreţinere pe mai multe tronsoane de drumuri judeţene, respectiv în zona Volovăţ, pe DJ 178, şi la Stulpicani, pe DJ 177A, dar şi pe tronsonul Stulpicani – Ostra, acolo unde se fac lucrări de reparaţii asfaltice prin plombări.
De asemenea, la Straja, pe tronsonul spre Brodina, se fac lucrări de pregătire pentru executarea unor covoare asfaltice.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 August 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.