Monitorul de Suceava

CJ Suceava depune un proiect pentru construirea unei „școli verzi” pentru elevii Școlii Profesionale Speciale din Câmpulung Moldovenesc

Dan COMAN

Consiliul Județean Suceava va promova un proiect pentru construcția unei noi clădiri pentru Școala Profesională Specială din Câmpulung Moldovenesc. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a spus că în prima ședință a deliberativului județean va propune adoptarea unui proiect prin care această investiție să fie înaintată la finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, din fonduri europene. „Consiliul Județean Suceava va promova la finanțare un proiect pentru construirea unei şcoli verzi, care să deservească activitatea Școlii Profesionale Speciale Câmpulung Moldovenesc, unitate subordonată, care în momentul de față funcționează într-un spațiu insuficient, aflat în proprietate privată și pentru care se plătește chirie”, a precizat Flutur. El a arătat că de acest proiect vor beneficia cei peste 200 de elevi ai Școlii Profesionale Speciale Câmpulung Moldovenesc, care prezintă deficiențe de intelect medii/moderate și severe, repartizați pe trei cicluri de învățământ şi îndrumați din punct de vedere instructiv-educativ de 56 cadre didactice şi 14 cadre didactice auxiliare.

„Obținerea finanțării din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru acest proiect va conduce la îmbunătățirea infrastructurii educaționale pentru copiii cu nevoi speciale de la nivelul județului Suceava, motiv pentru care am decis să inițiem acest proiect”, a spus Flutur. El a mai arătat că Primăria Câmpulung Moldovenesc va pune la dispoziție terenul în suprafața totală de 4495 mp pentru construcția noii clădiri.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Iunie 2023.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.