Monitorul de Suceava Specializare

CCI Suceava organizează trei cursuri de formare profesională

Dan COMAN

Camera de Comerţ şi Industrie Suceava organizează încă trei cursuri de formare profesională. Cursurile vor fi organizate pentru programele formator, responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal şi arhivar. Preşedintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a declarat că la finalizarea programelor de formare profesională va fi organizat un examen de absolvire, constând într-o probă teoretică de verificare a cunoştinţelor şi o probă practică care vizează evaluarea competenţelor obţinute de participant.

Lucian Gheorghiu a spus că atestarea finalizării programelor de formare profesională de către participanţi va fi concretizată prin certificate de absolvire, certificate de Autoritatea Naţională pentru Calificări, eliberate prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, însoţite de suplimentul descriptiv care atestă competenţele dobândite. Certificatul de absolvire are recunoaştere internaţională dacă este tradus şi apostilat. Relaţii referitoare la procedura de înscriere la cursuri, precum şi alte detalii legate de desfăşurarea programelor de formare profesională, se pot afla de pe site-ul Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, www.ccisv.ro/content/cursuri-de-formare-profesionala/ sau la numărul de telefon +40 230 521 506.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Iulie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.