Monitorul de Suceava

Bursucu’, numai pagubă!

Doru POPOVICI

Acum vreo două zile eram aproape gata de a sărbători. Cum, ce? Debarcarea clovnului proţăpit în moţul campioanei României, CFR Cluj: numitul Dan Petrescu, eternul Bursuc bosumflat, farsorul frustrat care se consideră (doar el pe el însuşi!) veşnic nedreptăţit, veşnic furat de oricine şi de toţi la un loc, veşnic subapreciat în raport cu performanţele lui care (lui şi numai lui) i se par fără egal şi chiar fără termen de comparaţie la nivelul fotbalului românesc. Nu e an fotbalistic care să înceapă cu el la cârmavreunei echipe româneşti şi care să îl găsească altfel decât lătrând că rupe tot în ţară şi în Europa, drumul către fazele superioare ale primei competiţii continentale fiindu-le deschis larg lui şi comedianţilor din subordine, dintre care piesele presupuse "de bază" sunt fie rebuturi internaţionale, fie fosile româneşti de vârsta ţestoaselor din Galapagos ori maimuţoi vopsiţi în fotbalişti, desigur născuţi talent şi care vor muri... nevandabili! Bosumflatu' mârâie că nu pricepe de ce lumea îi cere demisia la fiecare meci, el fiind "devotat cauzei", cape vremea comunismului, şi neavând niciodată opţiunea de bun-simţ de a demisiona şi a se duce unde-o vedea cu ochii. Nu. El, asemenea şi altor nesimţiţi (Piţurcă, Contra, Daum etc.),nu se cară nici dacă o ţară-ntreagăîi strigă că s-a săturat de el şi de fotbalul milog pe care îl propune, că la mai mult nu-l duce mintea. Mă gândesc că dincolo de nesimţire ar putea fi şi o problemă de sănătate, deranjamentul în cauză putându-se defini doar în termenii psihiatriei. Greşesc eu? Atunci socotiţi şi dv: ăstuia i se cere demisia din toate părţile, iar el nu se simte. În acest timp, Tuchel, antrenorul lui Chelsea, după ce cu un an înainte fusese desemnat de FIFA "Antrenorul anului", este pus pe liber. Înainte de a se desemna înlocuitorul, hop şi Bursucu`, care s-a ... autopropus antrenor la Chelsea, grohăind că şi gratis s-ar duce! Ca să ce? Ca să-i bage-n faliment? Că tocmai ce spuse finanţatorul CFR Cluj, în timp ce scriu eu acest articol, că "Petrescu n-a produs decât pagubă"! 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Septembrie 2022.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.