Monitorul de Suceava Fotbal

Bucovina Rădăuți a început seria jocurilor de pregătire din intersezon cu un amical împotriva celor de la LPS Suceava

Gabriel TODERAŞCU

Abia revenită din stagiul de pregătire centralizată de la Sucevița, gruparea de Liga a III-a Bucovina Rădăuți a susținut la sfârșitul săptămânii trecute un meci amical în compania juniorilor de la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Partida desfășurată pe terenul sintetic din cartierul George Enescu s-a încheiat cu scorul de 5-1 în favoarea echipei pregătite de Dorin Goian și Daniel Bălan. Aflați la primul joc test din intersezon, rădăuțenii s-au văzut conduși încă din startul disputei ca urmare a golului marcat de Plăcintă, care a profitat de o nesincronizare a apărătorilor adverși. Bucovina a reușit însă să revină rapid la cârma jocului, izbutind să marcheze de trei ori până la pauză, prin Dănilă, de două ori, și R. Bosânceanu. Ionesi a făcut 4-1 la jumătatea reprizei secunde cu un șut din voleu, scorul final fiind stabilit în urma unui autogol venit după un corner.

Cu prilejul acestui amical, au debutat în tricoul Bucovinei fundașul Vasile Chirilescu, adus de la Aerostar Bacău, mijlocașul Daniel Păiuș, venit de la Viitorul Liteni, dar și tânărul portar Daniel Zvoronciuc, descoperit de Omnia Suceava, dar care aparține în prezent de Juniorul Vaslui.

Bucovina Rădăuți (prima repriză): Puianu – Alecsandru, Antonesei, Chirilescu, Coajă - Dănilă - Coroamă, Buziuc, Bosânceanu, Păiuș - Stoian.

Bucovina Rădăuți (repriza secundă): Zvoronciuc – Bălan, Vitu, Antonesei, Ciobanu – Stănescu – Cerlincă, Buziuc, Ungurianu, Stoian – Ionesi.

În continuare, programul de meciuri amicale al grupării rădăuțene mai cuprinde dueluri cu Aerostar Bacău (13 februarie), Ceahlăul Piatra Neamț (16 februarie), FC Botoșani II (23 februarie), și Unirea Curtești (2 martie).

Clasată pe podium în clasamentul Seriei I al Ligii a III-a, Bucovina Rădăuți va disputa primul meci oficial din acest an pe 9 martie, când pe stadionul Municipal va poposi KSE Târgu Secuiesc.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Februarie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.