Monitorul de Suceava Proiect

Bazarul Sucevei va fi conectat la încălzirea centralizată a oraşului

Cosmin ROMEGA

Complexul Comercial Bazar, cel mai mare din zona Moldovei, în care funcţionează peste 2.000 de chioşcuri, va fi racordat la sistemul centralizat de încălzire al municipiului Suceava. Investiţia, estimată la câteva milioane de euro, ar urma să fie demarată chiar de anul viitor, după cum a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, care a recunoscut că asigurarea încălzirii comercianţilor de acolo este o promisiune încă neonorată.

„Noi am vrut să facem acolo un sistem de perdele de aer cald, pe fonduri elveţiene. Dar când au făcut vizita în teren au văzut şi centrala pe biomasă, au zis că avem deja energie verde, nu îşi are rost, că mai bine ar fi să îl racordăm la sistemul centralizat de termoficare – ceea ce vom şi face”, a spus miercuri primarul Ion Lungu.

Proiectul iniţial, pentru care s-au solicitat fonduri elveţiene, prevedea montarea de panouri fotovoltaice la Bazar, care să asigure energia electrică necesară funcţionării unor turbosuflante cu aer cald, care să încălzească spaţiile modernizate ale Centrului Comercial Bazar.

Pentru conectarea Bazarului la termoficarea oraşului sunt necesare lucrări ample, de extindere a conductelor într-o zonă nouă, pe o suprafaţă de câteva hectare, plus instalaţiile şi corpurile de încălzire necesare pentru halele amenajate de municipalitate, în urma unei investiţii de peste 2 milioane de euro.

De altfel, asigurarea încălzirii Bazarului este estimată a costa tot vreo 2 milioane de euro, fără a mai lua în calcul cheltuielile lunare cu căldura, bani care nu se regăsesc nici pe departe din taxele care se încasează de acolo, păstrate la valori modice de ani şi ani de zile – 150 de lei/chioşc.

„Taxele care se încasează de acolo acoperă doar cheltuielile de funcţionare, investiţia pe care o facem nu se poate recupera niciodată. Nu se câştigă nimic din Bazar, din ceea ce se încasează se plătesc utilităţile, paznicii, angajaţii... Acolo este un soi de protecţie socială”, spune primarul Ion Lungu.

Edilul Sucevei a spus că şi-ar dori ca asigurarea încălzirii Bazarului să fie concretizată chiar din iarna viitoare, dar în practică acest lucru este imposibil, pentru că pe lângă asigurarea finanţării necesare, realizarea documentaţiilor şi aprobarea investiţiei, o etapă greoaie este cea de licitare a lucrărilor şi apoi cea de execuţie, care nu poate fi făcută fără a stânjeni activitatea comercianţilor de acolo.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Decembrie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.