Monitorul de Suceava În corzi

Băişanu recunoaşte, în sfârşit, amânarea alegerilor din PNL Suceava

Dan COMAN

Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a recunoscut în cursul zilei de ieri că alegerile pentru noua conducere a liberalilor suceveni vor fi amânate. Alexandru Băişanu a fost cel care a anunţat că alegerile pentru noua conducere a PNL Suceava vor avea loc sâmbătă, 8 iunie 2013, însă în urma unei contestaţii cu privire la modul în care au fost pregătite aceste alegeri, conducerea centrală a liberalilor a decis amânarea lor. Această decizie, transmisă către PNL Suceava în data de 28 mai a.c., nu a fost recunoscută de către liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băişanu afirmând doar că la Suceava ar urma să ajungă o comisie de control care va verifica modul în care a fost respectat statutul partidului în pregătirea alegerilor.

 

Băişanu susţine că el este cel care a cerut amânarea alegerilor

Contactat telefonic, Alexandru Băişanu ne-a declarat că el a fost cel care a propus amânarea alegerilor, această discuţie având-o cu secretarul general al PNL, Eduard Hellvig. Băişanu a spus că în urma unei discuţii pe care a avut-o la Bucureşti cu Eduard Hellvig s-a stabilit ca în cursul zilei de astăzi să fie organizată o şedinţă a Biroului Judeţean al PNL Suceava, la care să participe şi o comisie de audit din partea conducerii centrale a partidului, care va verifica reclamaţiile cu privire la modul de desfăşurare a alegerilor din filiala Rădăuţi, din Organizaţia Tineretului Naţional Liberal Suceava, dar şi modul în care au fost pregătite alegerile în organizaţia judeţeană.

„Îmi doresc acest lucru pentru a elimina orice suspiciuni privind corectitudinea organizării tuturor acestor alegeri. Alegerile de la Rădăuţi au fost corecte, alegerile de la tineret au fost fraudate de la început până la sfârşit, iar alegerile de la judeţ îmi doresc să fie cât mai bine pregătite. Vreau să se respecte statutul şi să avem conducătorii pe care membrii Organizaţiei Judeţene îi vor alege”, a declarat Băişanu.

El a spus că va respecta deciziile comisiei de audit care va verifica toate aceste probleme, „pentru că sunt convins că se vor manifesta ca o instanţă morală, interesată de soarta şi viitorul filialei de la Suceava”.

Deşi nu a recunoscut niciodată că secretarul PNL, Eduard Hellvig, a trimis către PNL Suceava o adresă prin care se anunţă amânarea alegerilor, Alexandru Băişanu a spus că el a fost cel care a propus aceast lucru.

„Îmi doresc ca după această competiţie să fim mai puternici, uniţi şi să facem faţă tuturor competiţiilor politice de anul viitor. În acest sens am propus amânarea alegerilor pentru o dată ulterioară, decizie care se va lua în baza raportului comisiei de audit care vine la Suceava”, a declarat Băişanu.

El a mai adăugat că a discutat atât cu Eduard Hellvig, când şi cu Crin Antonescu, după care PNL Suceava a primit adresa din data de 28 mai a.c. prin care se anunţa amânarea alegerilor. De precizat că deşi a recunoscut că alegerile din PNL Suceava vor fi amânate, până în cursul zilei de ieri nu a fost luată nici  o decizie finală în acest sens. Din informaţiile pe care le avem, în cursul zilei de ieri, sala mare a Casei de Cultură Suceava era încă rezervată de către PNL Suceava pentru dimineaţa zilei de sâmbătă.

 

Secretarul general adjunct al PNL Mihai Ţurcanu, va verifica reclamaţiile din PNL Suceava

Reclamaţiile cu privire la modul în care au fost pregătite alegerile din PNL Suceava vor fi verificate de către o comisie de audit intern condusă de secretarul general adjunct al PNL Mihai Ţurcanu. Această comisie a fost constituită după ce câţiva zeci de liberali, primari, deputaţi şi membri din conducerea judeţeană a organizaţiei au sesizat faptul că Alexandru Băişanu nu a respectat statutul atunci când a decis să organizeze alegerile la Suceava în data de 8 iunie 2013. În urma acestei contestaţii, secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a trimis o adresă către filiala Suceava a PNL din care îl informează pe Alexandru Băişanu că alegerile sunt amânate, precizând că „am hotărât amânarea conferinţei teritoriale PNL Suceava, în conformitate cu atribuţiile prevăzute de statutul PNL şi regulamentul de aplicare al statutului. Menţionez că această decizie a fost luată în urma sesizărilor primite din filiala dumneavoastră şi nerespectarea art. 19, alin. 2 din regulamentul de aplicare al statutului PNL, prin care trebuia să-mi trimiteţi norma de reprezentare stabilită de biroul permanent teritorial al PNL Suceava. Având în vedere obligativitatea respectării regulamentului de aplicare a statutului, precum şi prevederile art. 22, alin. 3, prin care secretarul general PNL poate amâna desfăşurarea conferinţei teritoriale, dacă constată nerespectarea prevederilor regulamentului, am luat această decizie”. În adresa respectivă se precizează că data alegerilor din PNL Suceava urmează să fie stabilită în prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional al PNL.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Iunie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.