Monitorul de Suceava La examenele scrise

Bacalaureat sub „ochiul” camerelor web, la Colegiul de Informatică

Oana ALPHONSO

21 de „ochi” virtuali vor fi montaţi în toate sălile Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” din Suceava unde se vor susţine probe scrise ale examenului de bacalaureat. Computerul şi camera web au devenit supraveghetorii suplimentari ai candidaţilor la bac de la acest colegiu din municipiul Suceava, iar decizia de a fi montate aceste camere a fost luată pentru a asigura transparenţa examenului.

Directorul Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” din Suceava, Virginel Iordache, a spus că „la solicitarea Inspectoratului Şcolar Suceava, am analizat posibilitatea montării unor camere care să poată da imagini din timpul probelor scrise”.

Cea mai practică şi economică soluţie găsită de conducerea colegiului a fost montarea de camere web care vor funcţiona pe parcursul derulării tuturor probelor scrise din cadrul bacalaureatului. La Colegiul de Informatică examenul se va da în 21 de săli, tot atâtea camere, conectate bineînţeles la câte un computer, urmând să fie amplasate în toate aceste săli.

 

Imaginile vor fi stocate într-un calculator

Camerele vor înregistra pe tot parcursul probelor scrise, acesta fiind singurul lor rol, fără ca imaginile să fie transmise online.

„Respectăm intimitatea candidaţilor în timpul desfăşurării examenelor. În fiecare sală va fi un calculator care va înmagazina imaginile obţinute în timpul celor trei ore de probe scrise”, a mai spus Virginel Iordache.  Directorul colegiului a mai adăugat că „instalăm aceste camere pentru a evita discuţii de tot felul şi suspiciuni care pot apărea în timpul şi, mai ales, după desfăşurarea examenelor scrise”.

Şi în celelalte licee din Suceava se ia în discuţie posibilitatea montării unor camere care să înregistreze derularea probelor scrise, însă directorii spun că nu au resurse financiare pentru a face acest lucru. 

 

Piedici financiare în ceea ce priveşte montarea camerelor

Directorul Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir”, Corneliu Romaşcu, a declarat că „s-a pus în discuţie problema montării camerelor de supraveghere pe perioada desfăşurării probelor scrise, dar nu avem deocamdată o soluţie clară, şi asta din considerente financiare”. La Colegiul Economic vor susţine bacalaureatul aproximativ 400 de elevi de la această unitate de învăţământ, la care se mai adaugă alţi 103 absolvenţi ai Liceului Particular „Virgil Madgearu”. Potrivit directorului Romaşcu, „ar fi nevoie de 26 de camere, plus cabluri, calculatoare şi servere, şi nu avem bani”. Directorul Corneliu Romaşcu a spus „încă nu este cert dacă vor fi montate sau nu camere de supraveghere în sălile de examen, însă şi timpul rămas este scurt”. Cert este faptul că bacul va fi supravegheat video pe holurile liceului, la intrarea în şcoală şi în cămin, acolo unde conducerea unităţii a montat camere de luat vederi în urmă cu mai mulţi ani.

Situaţia este incertă şi la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, şi la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, directorii acestor unităţi de învăţământ spunând că, deşi s-a discutat despre această posibilitate, nu s-au găsit şi soluţii financiare pentru punerea ei în practică.

Montarea de camere care să înregistreze desfăşurarea probelor scrise de la bacalaureat a fost discutată în foarte multe judeţe ale ţării, iar în unele chiar s-a pus în practică. Mai mult, în unele judeţe, în şcoli va fi adusă chiar aparatură care să bruieze semnalul telefoanelor mobile.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 07 Iunie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.