Monitorul de Suceava Contrabandă

Aproape 10.000 de pachete de țigări reținute la frontiera româno-ucraineană

Luigi BĂRĂGOIU

Polițiștii de frontieră suceveni au indisponibilizat, pe parcursul unei singure zile, țigări de contrabandă în valoare de peste 20.000 de euro. Potrivit comunicatului primit de la ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Vicovu de Sus care se afla în misiune în noaptea de luni spre marți a auzit, în jurul orei 01.00, zgomotul specific unui aparat de zbor de mici dimensiuni, cel mai probabil dronă, condiții în care oamenii legii au demarat o serie de cercetări.

Lucrătorii de la graniță au descoperit pe malul râului Suceava un colet cu 500 de pachete țigări, de proveniență duty-free, în valoare de peste 5.850 lei.

În aceeași zi, dar la orele serii, o patrulă de la SPF Brodina a observat pe direcția localității Falcău, la aproximativ 1,7 km de linia de frontieră spre interiorul țării, un grup de persoane care transportau colete voluminoase. Polițiștii de frontieră au acționat imediat pentru oprirea grupului, au somat suspecții, însă aceștia nu s-au oprit, au abandonat coletele și au fugit spre interiorul localității. În apropiere au fost descoperite cinci colete, care au fost transportate la sediul Sectorului, unde în urma inventarierii au fost înregistrate 8.950 pachete cu țigări provenite din duty-free, în valoare de 104.715 lei.

La fel ca și în primul caz, țigările au fostridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Iunie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.