Monitorul de Suceava Rămas bun

Ansamblul „Ciprian Porumbescu” a interpretat „Balada” lui Ciprian Porumbescu în semn de omagiu față de ÎPS Pimen

Dan COMAN

Membrii Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” i-au adus un ultim omagiu Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, în ziua în care acesta a fost înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei. O parte din membrii ansamblului au interpretat, într-o manieră emoţionantă, „Balada” lui Ciprian Porumbescu, cea despre care înaltul ierarh a spus că şi-ar fi dorit să fie cântată după ce va fi înmormântat.

„La ceas de rămas bun, aprindem candelă de lumină veșnică, din muzica nemuritoarei Balade a lui Ciprian Porumbescu, spre împlinirea dorinței Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Ne plecăm cu tristețe și smerenie, aducând un ultim omagiu din partea colectivului Ansamblului Artistic <Ciprian Porumbescu> Suceava”, au transmis membrii acestui ansamblu.

Într-un interviu acordat ziarului Monitorul de Suceava, ÎPS Pimen a declarat că după moarte sa, „după ce voi fi băgat în mormânt și oamenii vor pleca, și va rămâne doar groparul”, şi-ar dori să se audă, mai încet, în surdină, Marșul funebru de Chopin, Balada lui Ciprian Porumbescu, „ceva” din Rapsodia lui George Enescu „și un bucium. Sau două buciume. Să fie... Să cânte așa, mai în surdină”. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Mai 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.