Demnitarul a spus că salariile profesorilor nu vor fi afectate, iar proiectele şi programele de cercetare vor continua aşa cum a fost stabilit.
Ministrul Educaţiei a mai spus că, în 6 mai, la propunerile liderilor sindicatelor din educaţie, vor fi semnate documentele discutate la întâlnirea de luni.
Sindicaliştii din educaţie se vor întâlni, miercuri, pentru a decide dacă vor continua protestele şi vor boicota tezele cu subiect unic.
Andronescu a mai spus că sindicaliştii au anunţat că vor continua protestele dacă nu va fi respectat acordul convenit luni, care urmează să fie semnat miercuri.
Totodată, la discuţiile de luni s-a stabilit ca prevederi din OUG 151/2008 privind salarizarea profesorilor să fie incluse în legea unică de salarizare a bugetarilor.
Vicepreşedintele FSLI, Simion Hancescu, a spus că este posibil ca liderii din teritoriu să decidă continuare protestelor în urma prezentării rezultatelor discuţiilor de luni.
Preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a spus că amânarea grevei este "o lecţie dacă actualului Guvern, prin care să le arătăm că noi putem să reacţionăm mult mai raţional".
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Mai 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.