Monitorul de Suceava

Anchetă a poliției și „mustrare”, în cazul profesorului filmat în timp ce îmbrâncea un elev

Florin PAIU

În urma apariției articolului de joi din Monitorul de Suceava cu privire la scandalul de la Liceul Teoretic Filadelfia, după ce pe internet au apărut imagini în care se vede cum un profesor înbrâncește un elev care a întârziat la ore, polițiștii au demarat  și ei o anchetă.

Din cercetări a rezultat că, pe 4 februarie, în intervalul orar 14.00-15.00, în timp ce preda o oră de educație tehnologică elevilor din două grupe de clasa a VII-a, profesorul în vârstă de 67 de ani s-a enervat că un elev a întârziat la ora de curs, motiv pentru care s-a deplasat spre acesta, iar pe un ton autoritar a întrebat „unde umbli?”. Profesorul l-a prins cu ambele mâini de gulerul hainei cu care elevul se afla îmbrăcat, fără a-i adresa injurii și expresii jignitoare și fără să îi cauzeze leziuni corporale.

În timpul incidentului, un elev din sala de curs a filmat evenimentul cu telefonul mobil, trimițându-l ulterior la Monitorul de Suceava.

Polițiștii au luat legătura cu tatăl elevului în vârstă de 13 ani, care a declarat că băiatul este o fire mai energică și este posibil ca acesta să fi avut și el o parte din vină cu privire la incidentul creat și nu dorește să depună plângere penală.

Așadar, din punct de vedere penal, ancheta nu va merge probabil mai departe.

Conducerea unității de învățământ a transmis poliției că a luat măsura sancționării cu „mustrare” a profesorului implicat.

Din imaginile video trimise pe adresa ziarului Monitorul de Suceava se vede cum profesorul îl ”scutură” pe elev, prinzându-l de gulerul hainei, în timp ce îl întreabă de mai multe ori ”Unde umbli??, Unde umbli?”.

Iritat de comportamentul profesorului, elevul în cauză îl amenință că îl va da pe mâna poliției.

Al doilea calup de imagini video surprinde atmosfera de la clasă, o dezordine generală mai curând, unde fiecare vorbește după bunul plac, unii elevi sunt în picioare, alții în bănci, în timp ce profesorul încearcă pe un ton ridicat, dar fără succes, să liniștească spiritele.

Comentariile cu privire la acest incident sunt împărțite, foarte mulți fiind și cei care i-au luat apărarea profesorului, care ar fi fost provocat de elevi înainte de a porni filmarea.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Februarie 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.