Monitorul de Suceava

Amestecate

Mircea Radu IACOBAN

În sfârșit, Raed Arafat a explicat motivul pentru care magazinele pline-ochi se închid la ora 18: întrucât, spre sfârșitul intervalului, mai pot fi câțiva cumpărători la casă, se cuvine luat în calcul și timpul necesar pentru ca salariații supermarket-urilor să-și facă monetarul și să ajungă la domiciliu înainte de ora limită 20. Deci, suferă o țară întreagă pentru câteva mii de lucrători în comerț care pot fi exceptați, permițându-li-se, în baza legitimației de serviciu, depășirea orei fatidice. De ce simplu, dacă se poate complicat și păgubos (aglomerația!) pentru tot românul?

*

Doi pui de urs abandonați de mama-ursoaică și aflați în stare gravă (foame, deshidratare, epuizare, diaree) lângă comuna Biertan au fost salvați de membri ai Asociației „Prietenii berzelor” și duși la Zărnești, unde funcționează un așezământ de profil destinat protejării faunei în pericol. Drept pentru care, în loc să fie felicitată, Asociația inimoșilor voluntari… a fost aspru sancționată de vigilenta Gardă de Mediu Sibiu cu o amendă de 10.000 de lei: n-avea voie să transporte ursuleții în mare primejdie decât după ce li se întocmea un dosar de „relocare”! Absolut incredibil! Pentru a fi toate în regulă, bieții ursuleți trebuiau lăsați să moară… în așteptarea actului de la Sibiu. Cu ștampilă! Replica Ministerului Mediului nu-mi schimbă opinia: „Deşi asociaţia Prietenii Berzelor deţine, în mod indiscutabil, meritul salvării celor doi pui de urs, modul în care reprezentanţii acestei asociaţii au acţionat este total contrar prevederilor legale şi ar fi putut duce la înrăutăţirea stării de sănătate sau chiar la decesul exemplarelor. Relocarea exemplarelor din speciile strict protejate se face sub îndrumarea directă şi numai cu acordul şi supravegherea instituţiilor statului”. Până la „acordul și supravegherea instituțiilor statului”, dată fiind starea precară a ursuleților, mureau cu siguranță – doar chiar Ministerul recunoaște că au fost salvați de către voluntarii amendați. Adevărat, fără ștampilă.

*   


 „România e în lacrimi”, „Doliu uriaș în România”, „Doliu imens”, a murit… Cine? Aproape oricine. Alergând cu limba scoasă după accesări care aduc puncte de audiență, unele televiziuni zise „naționale” născocesc titluri spăimoase și catastrofice. Dacă te iei după ele, țara e-ntr-o continuă boceală și-n etern doliu: nu-i zi în care să nu afli că, din nou, „România e în lacrimi”. Fără îndoială că orice plecare definitivă dintre cei vii e-o tristețe adâncă pentru familie, pentru cercul de prieteni, pentru cei cu care răposatul a lucrat, colaborat, creat. Dar… este modus in rebus și una-i una, alta-i alta. Pot fi considerat nesimțit, dar trebuie să recunosc: nu mi-a venit cu nici un chip să lăcrimez la citirea știrii că un doliu uriaș a copleșit țara la moartea „marelui om de cultură” Gheorghe Căpățână din Constanța. Domnul să-l odihnească, dar n-am auzit până acum de „marele om de cultură” Căpățână. Va fi fost un cetățean onorabil, cu ceva realizări în viață, probabil merită stimat și regretat, oricum, de mortuis nil nisi bene, dar… avem asemenea belșug de „mari oameni de cultură” încât să nu li se fi auzit numele niciodată dincolo de urbea lor? Mă rog, poate fi vina mea că nu-l știu, dar mai degrabă aș crede că „gonflarea” valorică a decedaților și ridicarea plecărilor definitive la rang de tragedie națională nu-i decât o șmecherie tv, asemănătoare aceleia care anunță viitoarele jurnale de actualități ca fiind pline de vești „bombe”, „distrugătoare”, „nucleare” ș.a.m.d. A murit o jurnalistă de la o gazetă din Craiova, s-a stins un dirijor de formație folclorică din Vrancea. Titlurile: „Doliu uriaș în România!” Sigur că e o tristețe reală trecerea oricărui gazetar pe net-ul ceresc, ca și dispariția oricărui slujitor al muzicii, dar chiar să fi fost doliu uriaș în toată țara? Eu, de la Iași, aș fi suferit profund la vestea că a murit „vestitul interlop Bucurenciu, celebru milionar”? Nici eu, nici viețuitorii de pe strada mea n-avem știință de răposatul interlop, chiar dacă, după cum precizează știrea, „bodyguarzii lui câștigau 10.000 de dolari pe lună”. Alt „doliu uriaș”: a murit un tânăr baschetbalist cvasi-necunoscut din Tg. Mureș. Gonea cu 200 km la oră, noaptea, cu farurile stinse – la cei 20 de ani ai săi, cam asta-i ceea ce a izbutit performant până acum. Poate, cine știe, dacă l-aș fi cunoscut, sufeream și eu, însă n-a fost cazul. Dar, ca să vezi, țara întreagă e-n doliu! Și încă un „doliu uriaș”: s-a stins din viață manelistul Alexandru Ivan din Costești-Buzău. Fie-i țărâna ușoară. Cu siguranță, l-or fi plâns familia și maneliștii lui. Refuz să fiu implicat, în turmă, cu formula „țara în lacrimi” în astfel de ecouri funebre hiperbolizate. În fiecare zi mor la ATI peste 100 de români, îngropați apoi făr-de sicriu și fără ca prietenii să-i poată conduce pe ultimul drum. Mor pe capete oameni obișnuiți, dar și personalități marcante, unele decese chiar ar merita să înlăcrimeze întreaga țară, numai că aproape peste tot se păstrează rezerva bunului simț. Nu-i cazul ca moartea, aflată oricum la ordinea zilei, să fie atât de parșiv speculată de televiziunile ce inventează gongoric tragedii naționale! Destule-s tristețile reale ale nației. Ajung și prisosesc!



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 07 Aprilie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.