Monitorul de Suceava Critici

Alexandru Rădulescu: Incompetenţa guvernului liberal i-a afectat pe pensionari la acest început de an

Dan COMAN

Deputatul PSD de Suceava Alexandru Rădulescu consideră că incompetenţa guvernului liberal i-a afectat, în acest început de an, pe românii din cea mai vulnerabilă categorie de vârstă, cea a pensionarilor. Alexandru Rădulescu a arătat că nici în momentul de faţă aceştia nu şi-au primit, cu toţii, pensia. „Ministrul liberal al Muncii a adus o motivaţie puerilă, invocând zilele libere pe care le-au avut poştaşii. Domnia sa ar fi trebuit să ştie că în fiecare an, de Crăciun şi de Revelion, sunt zile libere. Guvernul PSD a rezolvat în fiecare an această problemă prin plata în avans a pensiilor. Astfel, pensionarii au putut să se bucure pe deplin de sărbătorile de iarnă, spre deosebire de anul acesta”, a spus Rădulescu. El a spus că spre comparaţie, pentru guvernarea social-democrată, problemele vârstnicilor au constituit o prioritate demonstrată de măsurile luate, respectiv creşterea susţinută a valorii punctului de pensie, creşterea cuantumului pensiei minime, scutirea de impozitare a pensiilor mai mici de 2000 lei, majorarea plafonului de venit pentru acordarea medicamentelor compensate, acordarea de gratuităţi pentru transport şi tratament balnear.

„Această lipsă de respect manifestată de acest guvern faţă de pensionari este accentuată de intenţiile exprimate de liberali referitoare la vârstnicii aflaţi la pensie sau aproape de pensionare. În mod aberant şi lipsit de orice empatie faţă de vârstnicii României, guvernul liberal nu mai ia în considerare majorarea cu 40% a pensiilor de la 1 septembrie 2020, vocile liberalilor şi ale partenerilor lor vorbesc despre impozitarea pensiilor de peste 1200 de lei, vorbesc de creşterea vârstei de pensionare la 70 de ani, deşi media de vârstă a românilor este de 63/65 de ani, vorbesc şi de creşterea contribuţiei salariaţilor la pilonul II de pensie în defavoarea pilonului I, fondul naţional de pensii”, a precizat deputatul PSD.

El a subliniat că aceste intenţii anunţate demonstrează nu numai dispreţul guvernării liberale faţă de vârstnicii români, ci şi faptul că acest guvern nu reprezintă interesele românilor. „Creşterea sumelor virate de angajaţi către pilonul II de pensie va creşte veniturile companiilor străine care gestionează aceste fonduri, iar banii vor rămâne acolo deoarece prin mărirea vârstei de pensionare la 70 de ani, din nefericire, mulţi români nu vor beneficia de pensie, ţinând cont de durata medie actuală a vieţii”, a precizat Rădulescu. El a mai spus că această intenţie a PNL a fost exprimată din primele zile de guvernare când, în mod meschin, invocau un deficit la fondul naţional de pensii de două miliarde de lei, omiţând tendenţios că în urma guvernului Cioloş, din care făcea parte şi actualul ministru al Muncii, a rămas un deficit de 18 miliarde de lei. „Deci, practic, în ultimii 3 ani de guvernare PSD, prin creşterea salariilor şi a numărului de angajaţi, fondul naţional de pensii a înregistrat o creştere cu 16 miliarde de lei, fapt ce a stat la baza majorării accentuate a pensiilor”, a încheiat Alexandru Rădulescu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Ianuarie 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.