Dana HUMOREANU
Unul dintre viceprimarii orașului Siret din perioada postdecembristă, Dragoș Ungureanu, a murit, luni, la vârsta de 73 de ani. Până în 1990, Dragoş Ungureanu a lucrat la fabrica de covoare din Siret. Din 1990 până în 2000 a fost director economic la Spitalul Orăşenesc, din 2000 până în 2008 a fost viceprimar, apoi director financiar-contabil la spital şi consilier local și, pentru o scurtă perioadă, reprezentant economic la Consulatul român de la Cernăuţi. Ca activitate politică, a fost președintele Organizaţiei Municipale Siret a PSD din 1993 până în 2009. Dragoș Ungureanu absolvise Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Iaşi, specializarea finanţe-contabilitate-bănci, şi avea un masterat în ştiinţe economice.
Înmormântarea fostului viceprimar Dragoș Ungureanu va avea loc joi, 24 august, în Cimitirul „Sfântul Dumitru” din Siret.
Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 23 August 2023.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.