Monitorul de Suceava

A lovit un consătean cu un cuțit și acum trebuie să stea la pușcărie

Sandrinio NEAGU

Un bărbat din  Grămești va sta la pușcărie pentru o perioadă de 3 ani și 6 luni după ce a fost găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Incidentul în urma căruia Florin Cojocaru a fost trimis în judecată și condamnat s-a petrecut în luna octombrie a anului trecut. La acea vreme, un bărbat de 46 de ani din Grămești a ajuns la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava după o altercație pe care a avut-o cu un consătean. Cei doi au consumat băuturi alcoolice pe terasa barului ”La Grămișteanca”, iar la un moment dat între ei au apărut niște neînțelegeri. S-a ajuns în scurt timp la violențe, iar Florin Cojocaru a scos un cuțit cu care l-a lovit pe Adrian Anițucăi. Unul din cei aflați la fața locului a observat că bărbatului agresat îi curge sânge, motiv pentru care a sunat la 112 și a cerut sprijinul unui echipaj medical. La fața locului au ajuns și polițiștii, care într-o primă fază au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe. Situația și încadrarea juridică s-a schimbat după ce victima a fost consultată de medicii legiști. Aceștia au stabilit că viața celui înjunghiat a fost pusă în pericol, motiv pentru care Florin Cojocaru a fost reținut, iar ulterior arestat pentru o perioadă de 30 de zile.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Iunie 2022.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.