Florin PAIU
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au anunțat că au dispus față de un inculpat 24 de ore de arest și apoi măsura controlului judiciar, într-un dosar privind încălcarea repetată a unor ordine de protecție emise de judecători.
Este vorba de un conflict între doi frați, care a ajuns extrem de departe.
Inculpatul, Z.I., a ajuns la zece încălcări ale ordinelor judecătorești, care îi interziceau să se apropie la mai puțin de 50 de metri de fratele său.
”În mod concret, la diferite intervale de timp, mai exact în perioada 25.09.2024-12.05.2025, inculpatul Z.I a încălcat de 10 ori măsurile ce i-au fost impuse prin ordinul de protecție emis de către Judecătoria Fălticeni, în sensul că a intrat in curtea fratelui său din municipiul Fălticeni, str. Humorului, jud. Suceava și s-a apropiat de acesta la o distanță mai mică de 50 metri”, se arată într-un comunicat al procurorilor de la Fălticeni.
Aceste încălcări ale ordinelor de protecție au fost însoțite de intimidări și amenințări.
Cel mai grav este un episod în care inculpatul, având asupra sa un bidon de 5 litri din material plastic în care se afla cantitatea de aproximativ un litru de posibilă substanță inflamabilă, a aruncat o parte din conținutul recipientului respectiv pe temelia casei fratelui său.
Inculpatul a fost pus sub acuzare și pentru distrugere, pe lângă infracțiunea de ,,încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute”.
Printre obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte cât se află sub control judiciar se numără și acelea de a nu se apropia de victimă sau de locuință acesteia.
În noile condiții, dacă va încălca controlul judiciar, autorul faptelor repetate va putea fi imediat arestat preventiv.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.