Monitorul de Suceava Tenis de câmp

60 de copii au confirmat deja participarea la ediția a II-a a Cupei Monitorul Tenis 10

Gabriel TODERAŞCU

În condițiile în care ediția inaugurală, care a avut loc în toamna anului trecut, a reprezentat un succes, adunând pe tabloul de concurs nu mai puțin de 40 de concurenți, organizatorii au așteptări mari de la cea de-a doua ediție a Cupei Monitorul pentru copii. Competiția se va desfășura pe terenurile de zgură de la Baza sportivă „Unirea”, sâmbătă, cu începere de la ora 11.00. Până la această dată au confirmat participarea peste 60 de copii din orașele Suceava, Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc.

Turneul se va derula în cadrul conceptului Tenis10, un program relativ nou implementat de Federaţia Română de Tenis, în baza campaniei internaţionale de iniţiere şi învăţare a acestui sport, susţinută de ITF. Astfel de întreceri se adresează copiilor cu vârsta maximă de 10 ani, fiind structurate pe patru niveluri de valoare, în funcţie de abilităţile şi de vârsta concurenţilor, utilizându-se mingi mai uşoare, rachete mai scurte sau terenuri mai mici.

La finalul întrecerii toți copii vor fi considerați câștigători, urmând să primească diplome și trofee din partea organizatorilor.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Septembrie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.