Monitorul de Suceava

12 sedii de poliție din Suceava, modernizate într-un proiect transfrontalier România – Ucraina

Florin PAIU

Un proiect în valoare de 5,2 milioane de euro, finanțat prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina 2014-2020 din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, a ajuns la final acum, în decembrie 2023, existând mai multe realizări concrete pentru Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și implicit pentru comunitate.

Proiectul a fost implementat încă din iunie 2019, printre altele 12 sedii de poliție din județul Suceava având parte de ample lucrări de reparații și modernizare.

Au beneficiat de acest program Poliția Municipiului Suceava (clădirea de lângă Kaufland) și 11 posturi de poliție: Bilca, Mușenița, Izvoarele Sucevei, Calafindești, Brodina, Ulma, Breaza, Horodnic, Gălănești, Dornești și Grămești.

Finalul proiectului a fost marcat oficial miercuri, 20 decembrie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, cu participarea celor implicați, a șefilor de poliție și de posturi de poliție beneficiare, dar și a unor primari suceveni din localități din zona de frontieră.  

În cadrul proiectului au fost desfășurate trei mari obiective: activități pentru crearea unei platforme IT de cooperare care urmează a fi folosită de către partenerii din proiect, renovarea a 78 de sedii de poliție din ambele țări și cursuri comune pentru polițiști și poliţişti de frontieră români și ucraineni.

Platforma IT de cooperare dezvoltată în cadrul proiectului va îmbunătăți comunicarea transfrontalieră dintre România și Ucraina, eficientizând schimbul de informații și asigurând un răspuns prompt la solicitările care apar în activitatea polițienească.

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava beneficiază prin acest proiect și de achiziția de echipamente de lucru destinate utilizării platformei IT (146 stații de lucru, 7 imprimante de mare capacitate, 10 imprimante monocrom și un dispozitiv mobil).



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Decembrie 2023.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.