Monitorul de Suceava

1 septembrie

Tiberiu COSOVAN, Florin PAIU

„Măsuri pentru refacerea edificiilor comunale...”

„Dat fiind că teritoriul Bucovinei a fost teatrul de operaţiuni al celor mai crâncene lupte in timpul războiului mondial, conducerea administraţiei locale a luat toate măsurile pentru refacerea edificiilor comunale, a şcolilor primare, a bisericilor, a podurilor şi podeţelor. Astfel, au fost reparate podurile din comunele Iabloniţa, Câmpulung, Horodnicul de Jos, unde se face o clădire nouă, şi Oprişeni, lucrări executate din fondurile comunale. Ce priveşte şcolile, s’au terminat reparaţiile la edificiile din comunele Burla, Volovăţ, 2 şcoli din comuna Straja, Seletin, Iabloniţa, Sălăşeni, Câmpulung, Câmpeni, iară în curs de terminare se află lucrările din comunele Mănăstioara, Marginea, Bănceşti, Bilca şi Candreni, toate aceste îmbunătăţiri fiind executate cu o subvenţie de lei 325.000 dată din partea Ţinutului Suceava”.     

„Suceava”, Anul I, nr. 210, Septemvrie 1939.

 

„Casa de cultură a oraşului Suceava”

În piaţa centrală a oraşului Suceava se construieşte Casa de cultură. Clădirea îşi conturează dimensiunile cu fiecare zi ce trece. Realizarea proiectului a ţinut seama de cerinţele programului unei case de cultură la nivel de oraş regional. În primul rînd, această clădire va dispune de o sală cu 800 de locuri, cu multiple posibilităţi de folosinţă...”.

„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6132, Suceava, Septembrie 1967.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Septembrie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.