Sute de copii care au venit să participe la cea de a treia ediție a Turneului Internațional de judo „Cupa Kids Bucovina” au transformat comuna Todirești în capitala României la judo.
Competiția care este înscrisă în calendarul oficial al Federației Române de Judo a adus la Todirești și personalități marcante ale acestui sport, dar și alți sportivi care au cucerit medalii pentru România, cum este și cazul atletei Violeta Beclea-Szekely.
Mugurel Bocancea, primarul comunei Todirești, și-a exprimat bucuria că este pentru al treilea an consecutiv când o competiție atât de importantă are loc aici.
”Am reușit să organizăm a treia ediție a acestui eveniment și cred că celelalte două au fost reușite de vreme ce Federația Română de Judo a ales din nou Todireștiul.
Cu această ocazie vreau să vă spun, în premieră, că anul viitor la Todirești va fi campionatul național de judo și nu vreau să fiu lipsit de modestie, dar de vreme ce am adus aici clubul Steaua, 60 de copii din Ucraina, de la Bucovina Cernăuți, 200 de copii din Republica Moldova zic eu că ne-am făcut treaba așa cum se cuvine.
Eu le mulțumesc tuturor celor care au dat curs invitației noastre de a fi aici, dar de fapt ei nu sunt alături de noi, ci alături de acești copii minunați care fac și care promovează sportul.
Nu toată lumea poate face sport de performanță, dar ideea este ca un număr cât mai mare de copii să facă sport.
Am refăcut un pic și sala și am făcut tot ce a ținut de noi, ca administrație locală, pentru ca această competiție să se desfășoare în condiții bune”, a arătat Mugurel Bocancea, primarul comunei Todirești.

Dacă anul trecut la eveniment a fost invitată judoka Alina Dumitru, anul acesta a fost rândul medaliatei cu argint la Jocurile Olimpice din 2000, Violeta Beclea-Szekely.
”Judo-ul are ceva în plus față de alte sporturi, are acel respect față de adversar, iar sportivii se salută și înainte și după meci, indiferent de rezultat.
Mă bucur să văd că judo a ajuns la Todirești pentru că e un sport care crește caractere și impune niște valori pe care le vor folosi toată viața.
Iar dacă sportul m-a învățat ceva este că niciodată nu trebuie să cedezi, iar orice cădere poate fi un avantaj, dar important este ca după fiecare cădere să te ridici și asta le spun și acestor copii veniți la Todirești”, a fost sfatul oferit de Violeta Beclea-Szekely.
Competiția a început în jurul orei 9.30 și având în vedere numărul mare de participanți s-a încheiat spre seara zilei de sâmbătă.
La eveniment au participat și o serie de invitați, respectiv prefectul Bogdan Păstrăv, deputatul Ioan Balan și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, fiecare dintre ei având doar cuvinte de apreciere pentru implicarea primarului Mugurel Bocancea și a comunei Todirești în promovarea sportului.
Competiția a putut avea loc cu sprijinul oferit de primarul Mugurel Bocancea, Primaria Comunei Todiresti și Consiliul Local Todirești, dar și cu concursul celor de la ACS Judo Bucovina.
Mai trebuie menționat la eveniment au participat Florin Bercean, președintele Federației Române de Judo, dar și vicepreședintele acestui for, Adrian Szekely.












