Suceava găzduiește, în perioada 6 – 12 septembrie 2026, Olimpiada Internațională de Limba Engleză (IELO). De asemenea, în săptămâna dinainte, 31 august – 6 septembrie, tot la Suceava, se va pregăti lotul de elevi care va reprezenta România în competiție.
„Faptul că atât cantonamentul echipei naționale, cât și competiția internațională au loc în Bucovina conferă acestei perioade o semnificație unică. Suceava nu este doar o gazdă pe hartă, ci locul în care excelența românească se antrenează pentru a întâlni elitele lumii”, transmit reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean.
La nivel județean, organizarea este coordonată de prof. Gabriela Parascheva Hisem (inspector școlar pentru limbi moderne), cu sprijinul conducerii Inspectoratului Școlar Județean Suceava — prin inspectorul școlar general Nicolae Ciprian Anton și inspectorii școlari generali adjuncți prof. dr. Petru Crăciun și prof. Gabriel Matei.
Pregătirea se desfășoară la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava.
- Opt elevi, opt școli, o singură echipă
Lotul reprezentativ care va purta însemnele țării noastre reunește opt tineri din clasele VIII-XI, coordonați de prof. Silvia Gîțoi (Liceul Teoretic „Al. Ghica” Alexandria):
- Costîn Ecaterina (clasa a VIII-a) – Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava (prof. Butnaru Camelia Elena)
- Balcan Alessia Elena (clasa a IX-a) – Colegiul Național „Spiru Haret” Tecuci, Galați (prof. Țupu Lăcrămioara)
- Giurca Tudor Ioan (clasa a IX-a) – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu (prof. Onițiu Marinela)
- Gîrjan Daria Alessia (clasa a X-a) – Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă, Caraș-Severin (prof. David-Izvernar Mihaela)
- Căpruciu Sonia-Eva-Maria (clasa a X-a) – Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești, Prahova (prof. Gimbir Lavinia)
- Șurubaru Mihai (clasa a XI-a) – Colegiul Național „Unirea” Focșani, Vrancea (prof. Gaidargi Ana-Maria Andreea)
- Bunea Andra Ioana (clasa a XI-a) – Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, Alba (prof. Hamorszki Andreea)
- Hristache Ioana-Gabriela (clasa a XI-a) – Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați (prof. Smadu Ramona)
„În spatele fiecărui nume se află ani de studiu individual, perseverență și mentori care au transformat aptitudinea în performanță pură. Această olimpiadă trece dincolo de o simplă testare lingvistică; este o celebrare a tinerilor capabili să gândească critic, să argumenteze nuanțat și să intre în dialog cu lumea”, transmite IȘJ.
Noutățile competiției pot fi urmărite pe competiției pe IELO Official Website – https://ienglo.com/.
- Suceveancă din lotul național
Suceveanca Ecaterina Costîn face parte din lotul României, calificare obținută datorită rezultatelor remarcabile de la etapa națională a competiției.
Profesoarele Ana Maria Fomin și Camelia Butnaru spun despre elevă că ”având o curiozitate vie și o dorință permanentă de a ști și de a se dezvolta, Ecaterina își împarte timpul liber între studiu și activități extrașcolare.
Printre pasiunile ei se numără teatrul, lectura și limba engleză, pe care le îmbină armonios.
Ecaterina a participat și în acest an la concursul Public Speaking, dar și la olimpiadele de limba română și limba engleză, cu rezultate remarcabile din nou, așa cum ne-a obișnuit. Este membră a trupei de teatru <The Pixies>, participantă entuziastă la Festivalul Național de Teatru <MagicFest> și, anul trecut, a obținut certificatul Cambridge pentru nivelul C1, cu totul remarcabil pentru vârsta ei.
Calificarea la etapa națională a olimpiadei de limba engleză, precedată de premiul I la concursul județean Public Speaking, este o bucurie și pentru ea, dar și pentru noi, și știm că abia așteaptă să participe din nou la această competiție.
Mult succes, Ecaterina, în aventura care te așteaptă !”.







