Șoldan anunță că a început asfaltarea DN 15C de la limita cu județul Neamț până la intersecția cu DN 2 – Vadu Moldovei

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent, marți dimineața, împreună cu primarul comunei Boroaia, Vasile Berariu, pe DN 15C, care se asfaltează pe tot tronsonul de pe raza județului Suceava. Gheorghe Șoldan a precizat că pe acest drum se asfaltează aproximativ 11 kilometri, de la limita cu județul Neamț până la intersecția cu DN 2 – Vadu Moldovei.

„Un drum pe care nu s-au mai făcut reparații asfaltice din 2019, iar covor asfaltic nu a mai fost turnat de 14 ani. Tocmai din acest motiv am insistat, în discuțiile cu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, să fie prioritizată această investiție”, a precizat Gheorghe Șoldan.

El a precizat că acest tronson este important atât pentru cei peste 6.500 de locuitori ai comunelor Boroaia și Fântâna Mare, cât și pentru toți șoferii care circulă pe acest drum între județele Suceava și Neamț.

Lucrările au început de luni, iar în doar două zile au fost asfaltați aproximativ 2,5 kilometri. Estimăm că lucrările vor fi finalizate spre sfârșitul săptămânii viitoare”, a precizat șeful administrației județene. El a ținut să anunțe și o altă veste bună pentru locuitorii județului Suceava, precizând că în următoarele săptămâni vor începe asfaltările și pe drumul dintre comunele Marginea și Păltinoasa.

Recomandări

Gheorghe Șoldan, de Sfânta Maria, la Mălini și Baia: Încep lucrările la noul pod spre Cornu Luncii, iar la Baia urmează rețeaua de gaze

Gheorghe Șoldan, de Sfânta Maria, la Mălini: Lucrările la noul pod spre Cornu Luncii încep în două săptămâni

Șoldan anunță începerea asfaltării drumului dinspre Șcheia spre Costâna, care nu a mai fost modernizat de peste 10 ani

Șoldan anunță asfaltarea unui tronson important de drum județean din Fântâna Mare, care nu a mai fost asfaltat din 2014

7 kilometri de drum din zona Vadu Moldovei au fost modernizați în doar 6 zile. Șoldan: „Ce nu au reușit alții ani la rând am făcut noi în mai puțin de o săptămână”