Șoldan anunță asfaltarea unui tronson important de drum județean din Fântâna Mare, care nu a mai fost asfaltat din 2014

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că instituția pe care o conduce continuă modernizarea drumurilor județene cu un nou tronson important de drum, DJ 155P, pe raza comunei Fântâna Mare, care nu a mai fost asfaltat din 2014.

Gheorghe Șoldan a precizat că în aceste zile, drumarii toarnă un nou covor asfaltic pe o distanță de aproximativ trei kilometri, iar lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestei săptămâni.

“În continuarea acestui tronson, pe care îl asfaltăm, mai există o porțiune de drum, doar de balast și piatră, în extravilanul comunei, care are nevoie de o modernizare completă”, a spus Șoldan. El a arătat că pentru această porțiune a fost finalizată deja documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), urmând să fie lansată licitația pentru proiectare și execuție.

“Pas cu pas, continuăm modernizarea drumurilor județene, cu cel mai mare buget alocat până acum pentru infrastructura rutieră a județului”, a încheiat șeful administrației județene.

Recomandări

Gheorghe Șoldan, de Sfânta Maria, la Mălini și Baia: Încep lucrările la noul pod spre Cornu Luncii, iar la Baia urmează rețeaua de gaze

Gheorghe Șoldan, de Sfânta Maria, la Mălini: Lucrările la noul pod spre Cornu Luncii încep în două săptămâni

Șoldan anunță începerea asfaltării drumului dinspre Șcheia spre Costâna, care nu a mai fost modernizat de peste 10 ani

La un an de la potopul din Broșteni, președintele Gheorghe Șoldan rememorează „lecția solidarității”