Secretarul general al ONU transmite condoleanțe pentru moartea lui Filaret Moțco



Secretarul General al ONU, Ban Ki Moon, a transmis condoleanțe pentru moartea lui Filaret Moțco, într-o discuție telefonică purtată cu ministrul de Externe Teodor Baconschi, menționând promisiunea președintelui Hamid Karzai de realizare a unei anchete complete în acest caz.
Totodată, secretarul general al ONU a menționat că a decis să îl delege pe șeful unității sale de securitate să participe la această anchetă.
Înaltul oficial ONU a transmis condoleanțe familiei cetățeanului român ucis în urma atacului de la Mazar-i-Sharif, Afganistan, și ministrului român al afacerilor externe.
Ban Ki-moon l-a informat pe ministrul român de externe despre discuțiile purtate cu președintele afgan Kamid Karzai, care a promis o anchetă completă în cel mai scurt timp pentru pedepsirea autorilor atacului de vineri de la Mazar-i-Sharif.
În cursul convorbirii înaltul oficial ONU a mulțumit României pentru contribuția la operațiunile de menținere a păcii sub egida ONU.
Ministrul Baconschi și-a exprimat solidaritatea cu ONU și compasiunea pentru pierderile de vieți omenești și a reiterat atașamentul României față de valorile ONU.
MAE a trasnmis condoleanțe familiei lui Filaret Moțco și familiilor celorlalte victime ale atentatului din Afganistan precum și autorităților ONU și a solicitat autorităților afgane să ia toate măsurile necesare pentru ca autorii să fie aduși în fața justiției și condamnați.
Șeful statului a transmis, sâmbătă, un mesaj de condoleanțe familiei lui Filaret Moțco, cetățeanul român ucis în Afganistan, menționând că atacurile împotriva personalului ONU sunt inacceptabile și că partea română solicită autorităților afgane să ia măsuri pentru ca autorii să fie condamnați.