Un cunoscut artist sucevean, sculptorul Cristian Mircea Olar, care, printre altele, a realizat și soclul statuii Papei Ioan Paul al II-lea, expus în fața Bisericii romano-catolice Sfântul Ioan Nepomuk, a plecat dintre noi, la doar 47 de ani.
A lăsat în urmă proiecte neterminate, visuri neîmplinite și regretele celor care l-au cunoscut și apreciat.
”E greu să găsești cuvintele potrivite atunci când un om pleacă atât de devreme, la doar 47 de ani. Mai ales când știi că avea încă atâtea planuri și un nou început pe care îl pregătea pentru el.
Astăzi a plecat dintre noi un om care a însemnat mult pentru mine. Un sculptor talentat, care a știut să dea chip și formă pietrei și să pună ceva din el în ceea ce a creat.
Dar, mai presus de toate, a fost tatăl fetiței noastre. Iar pentru ea, locul lui în lume și în sufletul ei nu va putea fi niciodată înlocuit.
Nu am crezut că va trebui să-mi iau rămas-bun atât de devreme. Unele despărțiri vin fără să ne lase timp să spunem tot ce am fi vrut să spunem.
Rămân amintirile, oamenii care l-au iubit și copilul lui, care va duce mereu cu ea o parte din el.
Drum lin, dragul nostru… Să-ți fie liniște. Nu te vom uita”, a spus Cristina Iacob, duminică seara, anunțând tristul eveniment.
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați la Capela penticostală din Sfântu Ilie, lângă Cimitirul Ortodox, unde va avea loc priveghiul, luni, 17 august, ora 19:00.
Înmormântarea va avea loc marți, 18 august, ora 12:00, la Cimitirul Penticostal din Bosanci.





