142119 articole semnate de Redacția Monitorul De Suceava


Eminem și Jimmy Page vor prezenta gala 2009 de includere în Rock and Roll Hall of Fame

Peștele, un aliment benefic pentru dezvoltarea creierului la adolescenți

Ultima pereche de panouri solare a fost instalată la bordul Stației Spațiale Internaționale

Silviu Prigoană vrea să îi ceară demisia ministrului Theodor Paleologu, în două săptămâni

FEN: Deși sunt păstrate salariul de merit și fondul de premiere, nu pot fi acordate pentru tot anul

„Spiru Haret” cere deputaților respingerea OUG care blochează creșterea salariilor profesorilor

Băsescu i-a oferit primarului Vienei o gravură cu Ateneul și a primit o statuie a lui Augustin

Geoană: În proporție covârșitoare, propunerile PSD au fost acceptate de reprezentanții FMI

Andronescu: Nu o lege va interzice meditațiile, ci sistemul de pregătire „After school”

Medicii vor folosi din 1 aprilie un bilet unic de trimitere pentru servicii medicale -proiect

Scrisoarea de intenție va fi finalizată după discuția de joi a FMI cu băncile-mamă, de la Viena

Bugetarii păstrează salariul de merit și fondul de premiere, iar articolul 20 dispare

Băsescu: În acordul cu FMI avem condiții care nu pun sub semnul întrebării solvabilitatea României

Geoană vorbește despre un împrumut de aproape 13 miliarde euro de la FMI și de 4-5 miliarde de la CE

Flutur: Nu susținem moțiunea PNL pe Educație pentru că e demagogică și superficială

Vosganian:Reprezentanții FMI preferă ca Guvernul să reducă cheltuielile,nu să majoreze taxele

Firma care va crea brandul turistic al României va fi desemnată până la finele lunii aprilie

Flutur: PDL ar putea nominaliza comisarul european, pentru că are cei mai mulțui europarlamentari

FMI a spus sindicatelor că vede o scădere a economiei cu 4% și un deficit până la 6% din PIB

Băsescu: Băncile cu filiale în România, în special cele austriece, sunt solide

Aproximativ 4000 de sindicaliști ai „Cartel Alfa” pichetează sediile prefecturilor

O delegație a PNL condusă de Varujan Vosganian s-a întâlnit luni dimineață cu reprezentanții FMI

Boc i-a cerut lui Pogea să identifice surse de finanțare pentru drumurile comunale și județene

Sindicaliștii „Cartel Alfa” pichetează, luni, sediile Ministerului Muncii, PSD și PDL din Capitală

Geoană: Împrumutul extern nu va putea fi rambursat dacă absorbția fondurilor europene va rămâne mică

Geoană: PSD va propune un pachet de stimulare economică, în care să fie incluși și banii de la FMI

Băsescu discută luni, la Viena,cu omologul austriac despre investiții reciproce și cooperare în UE

Condițiile pentru împrumutul FMI și CE vor fi aplicate în 3-6 ani fără reduceri de salarii și pensii

Boc: Bechtel a primit o sumă importantă pentru 2008, iar subcontractanții stau cu ochii în soare