Reacții, petiții și critici în lanț după ce Ministerul Educației a lansat în consultare publică noi reguli de admitere la liceu.
Potrivit acestora, începând din anul 2027, în plus față de evaluarea națională, liceele vor putea organiza un examen separat de admitere pentru maximum 50% din locurile disponibile.
Probele liceelor ar urma să se desfășoare la două zile distanță de la publicarea rezultatelor de la evaluarea națională.
Cei care contestă această nouă metodologie vorbesc despre presiunea suplimentară pusă pe umerii elevilor și părinților, stres și incertitudine într-o etapă esențială a parcursului școlar, încurajarea meditațiilor și favorizarea celor care își permit pregătire suplimentară și risc de corupție, mai ales în contextul în care probele organizate de licee nu sunt supravegheate audio-video.
World Vision România, una dintre organizațiile care au semnalat neregulile noii metodologii, spune că pentru elevii de 14–15 ani, finalul clasei a VIII-a este deja o perioadă cu o miză academică și emoțională ridicată.
Adăugarea unor examene diferite, organizate de licee diferite, poate crește presiunea asupra copiilor și poate muta pregătirea pentru admitere tot mai devreme în anii de gimnaziu.
Mai mult, în timp ce familiile cu resurse își pot permite ore suplimentare de pregătire pentru ambele examene, pentru elevii din familii cu posibilități financiare reduse, acest sistem poate limita inclusiv opțiunea de a candida la un liceu foarte bun.
„Un copil dintr-o familie care își permite ani de pregătire suplimentară și un copil dintr-un sat în care poate nu există nici măcar profesor calificat la toate disciplinele nu intră în sala de examen de pe aceeași linie de start. Examenul poate fi identic pe hârtie, dar oportunitățile care i-au adus pe copii până în fața lui sunt profund diferite. De aceea, înainte să adăugăm încă un mecanism de selecție, trebuie să ne întrebăm dacă sistemul de educație le-a oferit copiilor șanse comparabile să se pregătească. Altfel, riscăm să selectăm nu doar performanța, ci și accesul familiilor la resurse”, comentează World Vision România.
- Cum ar urma să se desfășoare admiterea
La probele concursului de admitere organizat de licee vor putea participa elevii care au obținut cel puțin nota 5 la fiecare probă a evaluării naționale. Concursul de admitere va consta în două probe, stabilite la nivelul unității de învățământ, care vor viza discipline aferente profilului sau specializării. Disciplinele vor fi selectate din lista prevăzută în anexa la metodologia-cadru. Un aspect important, privit ca un plus, este faptul că subiectele pentru probele de admitere vor fi unice la nivel național.
Ponderea examenului de admitere va varia, fiecare liceu alcătuindu-și propria formulă de admitere.
Participarea la concursurile organizate de licee nu este obligatorie, spune ministerul, pentru admiterea în clasa a IX-a. Elevii care nu participă vor putea intra la liceu prin repartizarea computerizată.
- Multe scenarii pentru elev
Elevul de clasa a VIII-a trebuie să se pregătească pentru o mulțime de scenarii. Dacă țintește mai multe licee, poate ajunge să pregătească combinații diferite de discipline.
Candidatul va susține cele două probe de la evaluare națională (matematică și română), iar imediat ce a terminat se pregătește de alte cel puțin două probe de admitere. Asta îl poate împinge foarte ușor către meditații, epuizare, dezechilibru și pregătire intensivă, acestea fiind critici formulate de experți și organizații.
Un alt mare minus al acestei admiteri face referire la lipsa de reglementare a unor măsuri privind supravegherea probelor.
Nu este menționat în metodologie faptul că probele sunt supravegheate audio-video. Mai mult, elevii care dau probele liceului ar putea fi supravegheați în timpul evaluării de foștii diriginți ai copiilor care au urmat și gimnaziul în același liceu sau de foști profesori.
De asemenea, lucrările elevilor ar urma să fie corectate chiar de profesorii liceului care a organizat admiterea și pe care copiii de 14-15 ani vor să-l urmeze.
- Propuneri
Pe campaniamea.declinc.ro este lansată o petiție „pentru eliminarea examenelor suplimentare de admitere organizate de licee”.
În loc de examene suplimentare, semnatarii petiției propun ca legislația să permită stabilirea unor ponderi diferențiate ale notelor obținute la evaluarea națională, în funcție de profilul liceului la care aplică elevul. Astfel, pentru profilul matematică-informatică, nota la matematică ar putea avea o pondere mai mare în calculul mediei de admitere, iar pentru profilul filologie, nota la limba și literatura română ar putea cântări mai mult.
„Considerăm că această modificare ar contribui la creșterea echității, reducerea stresului asupra elevilor și păstrarea unui sistem de admitere bazat pe criterii obiective și comparabile la nivel național”, subliniază semnatarii documentului.
Petiția a strâns deocamdată 9.000 de semnături.
- Regulament în consultare publică
Calendarul propus de minister prevede ca în data de 7 iulie să fie afișate rezultatele finale de la evaluarea națională.
O zi mai târziu, pe 8 iulie, elevii se pot înscrie la probele concursului de admitere.
Urmează pe 9 și 12 iulie 2027 – probele, 15 iulie – rezultatele finale ale concursului, 16-22 iulie – completarea opțiunilor pentru repartizarea computerizată; 26 iulie – repartizarea computerizată; 27-28 iulie 2027 – înscrierea la liceele la care au fost repartizați candidații.
Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a repartizării și a admiterii în învățământul liceal, precum și calendarul cuprinzând activitățile specifice sunt în consultare publică și pot fi accesate aici .






