Publicitate inversă



Noroc cu setul decisiv din finala feminină de la US Open, așa am putut afla că, după psihologia inversă, s-a născut și publicitatea inversă, adică sponsorul care plătește să… nu mai apară reclame! Bravo lui, mă bate gândul să-mi iau două-trei rolexuri pentru că ne-a scăpat de repetabila povară a stupidelor reclame la casele de pariuri. Altfel, sezonul de Grand Slam-uri s-a încheiat cum a început, cu o finală Sabalenka – Rîbakina, câștigată tot de ultima. Care acum este și prima, în clasamentul mondial. Meciul a fost impresionant, cu Sabalenka foarte conștientă că trebuie să păstreze nivel ridicat pentru a învinge, și probabil că sâmbătă ar fi învins orice altă adversară, numai că Rîbakina a fost realmente din alt film. A produs lovituri câștigătoare de pe ambele părți, chiar și când părea înghesuită, sub asalt. Nu mai vorbesc de servicii și retururi, pictate pe tușe. Mereu imperturbabilă, parcă era variantă AI, proiectată să-și facă treaba indiferent de circumstanțe. Apropo de reclame, Sabalenka a etalat la acest turneu un set de bijuterii, colier plus brățară, ceea ce a făcut-o să poarte ceasul la mâna de joc, nu prea am mai văzut așa ceva (sau poate că era brățară smart care monitorizează diverși parametri, posibil și asta). O fi ajutat-o la business, dar nu și la tenis, așa că avem campioană nouă la US Open, totodată al treilea GS pentru Rîbakina, după Wimbledon 2022 și AO 2026. Își merită cu prisosință poziția de lideră mondială.

Abia aștept să comentez și finala băieților, deocamdată remarc ușurința cu care Shelton se pune în poziție dominantă în joc, ceea ce cu Zverev va fi fost absolut necesar, neamțul având palmares curat în întâlnirile directe. După epicul meci cu Alcaraz, Shelton l-a dominat și pe Tiafoe, chiar dacă nu i-a servit cu… 254 de km la oră, cât a afișat radarul la un moment dat! Dezmințirea oficială a venit a doua zi, viteza reală fiind 232 km/h, iar cauza… o eroare de tehnologie! Păi în cazul ăsta cine garantează auturile sau mingile bune la milimetru? Pentru astea nu se pot da dezmințiri ulterioare. Oricum, chiar și fără acel record, Shelton a acaparat în întregime podiumul celor mai rapide servicii la această ediție! Zverev a fost și el primul la ceva, până în finală a bătut mingea la serviciu de 12.000 de ori, deci o medie de 2.000 pe meci! Ritual prelungit față de cel obișnuit, zic statisticienii, ceea ce nu-i exclus să însemne că mai mult ne uităm la cum bate Zverev mingea decât la punctul în sine!



Recomandări

Iulius Mall Suceava, parte din prima rețea națională de malluri integrată în Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Iulius Mall Suceava, parte din prima rețea națională de malluri integrată în Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România
Iulius Mall Suceava, parte din prima rețea națională de malluri integrată în Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România