Primul și singurul român care a ajuns în spațiul cosmic, Dumitru-Dorin Prunariu, a primit oficial titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni. Distincția i-a fost acordată vineri, 11 septembrie, în cadrul celei de-a VI-a ediții a proiectului cultural „Fălticeni, Mon Amour”.
Ceremonia a avut o puternică încărcătură emoțională pentru comunitatea fălticeneană și a deschis seria evenimentelor din cadrul ediției din acest an a acestui proiectul cultural. Evenimentul a fost organizat de Clubul Rotary Fălticeni, în parteneriat cu Primăria Municipiului Fălticeni. Dumitru Prunariu a primit diploma de Cetățean de Onoare din partea primarul municipiului Fălticeni, prof. Cătălin Coman.
Acordarea titlului de Cetățean de Onoare a fost aprobată de Consiliul Local Fălticeni, în ședința din 26 august 2026, la propunerea Clubului Rotary Fălticeni. „Legătura lui Dumitru-Dorin Prunariu cu orașul nostru nu este doar una de familie, ci și una construită prin amintiri care au rămas peste timp”, a precizat Cătălin Coman. La rândul său, în discursul susținut cu prilejul acordării distincției, Dumitru Prunariu a mulțumit comunității fălticenene pentru această recunoaștere și a vorbit despre relația sa cu orașul, despre oamenii și locurile care i-au marcat copilăria și despre bucuria de a reveni la Fălticeni.







