Cristian Poteraș, primarul sectorului 6 București și președinte al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 București, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, informează Direcția Națională Anticorupție.
Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2006, inculpații Cristian Constantin Poteraș, Gheorghe Floricică, Dumitru Vultur, Moise Daniel, Boncea Petre, Cristina Popescu și Dorina Piftor, în calitate de funcționari publici în cadrul Primăriei Sectorului 6 București și de membri în cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, nu și-au respectat atribuțiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce a condus la eliberarea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a șase titluri de proprietate pentru suprafața totală de 119.647,64 mp teren intravilan situat în municipiul București, cu o valoare de piață, la nivelul anului 2006, de 58.230.034 euro (205.306.570 lei).
În mod identic, în toate cele șase situații, prin modalitatea în care au instrumentat cererile, au formulat propunerile de validare, au procedat la punerea în posesie și au eliberat titlurile de proprietate, inculpații au încălcat dispoziții legale imperative și metodologia de soluționare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, astfel că au fost retrocedate terenuri cu o situație juridică incertă sau chiar prin încălcarea dreptului de proprietate al altor persoane.
Prin actele abuzive ale inculpaților s-a realizat simularea reconstituirii dreptului de proprietate în avantajul unui grup de persoane (una dintre acestea fiind vărul soției inculpatului Constantin Poteraș) și, corelativ, a fost cauzată o pagubă în valoare totală de 58.230.034 euro patrimoniului Municipiului București, respectiv Clubului Sportiv Rapid, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie ICECHIM și Academiei Române – Institutul de Biologie, terenurile în cauză aparținând, în mare parte, domeniului public ori domeniului privat al Municipiului București și persoanelor juridice anterior menționate.
Mecanismul prin care au fost obținute în mod facil avantaje patrimoniale consistente a fost pus în operă pe fondul existenței unui sistem birocratic și a unui orizont de așteptare extrem de restrâns pentru persoanele îndreptățite la respectivele reconstituiri. Astfel, mai multe persoane au cedat drepturile litigioase către același grup de interese în schimbul sumelor totale de 417.900 euro și 40.000 lei, pentru ca, în urma „reconstituirii dreptului de proprietate” iar apoi, prin comasare, terenurile astfel obținute (situate pe Bd. Timișoara, str. Valea Oltului sau Drumul Taberei) să fie valorificate cu profituri uriașe: pentru suprafața de 68.428 mp vândută a fost încasată suma de 33.654.918,67 euro, prețul total al tranzacțiilor fiind de 82.324.529,67 euro.
Acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave
Cristian Constantin Poteraș, primar al Sectorului 6 București și președinte al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 București, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (șase acte materiale),
Floricică Gheorghe, secretar al Primăriei sectorului 6 București și secretar al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 București, va fi judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (6 acte materiale),
Dumitru Vultur, director executiv adjunct al Direcției Tehnice (Urbanism) din cadrul Primăriei Sectorului 6 în perioada 2005-2008, specialitatea juridică, și membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 București, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (cinci acte materiale),
Daniel Moise, șef Birou Evidența activităților agrare din cadrul Primăriei Sectorului 6 în perioada 2005-2006, specialitatea agronomie, și membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 București, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (două acte materiale),
Petre Boncea, referent în cadrul Serviciului Cadastru, Date Urbane și Fond Funciar, specialitatea măsurători topografice, și membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 București, va fi judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (șase acte materiale),
Cristina Popescu, șef Serviciu Cadastru Date Urbane și Fond Funciar în perioada 2005 – 2006, este acuzată de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (6 acte materiale), fals intelectual în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată (șase acte materiale), iar Dorina Piftor, consilier în cadrul Serviciului Cadastru Date Urbane și Fond Funciar, de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (patru acte materiale), fals intelectual în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată (patru acte materiale).
În vederea recuperării prejudiciului creat, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sector 6 București.
Liderii PDL spun că nu știu nimic despre situația lui Cristian Poteraș
Președintele Organizației București a PDL, Elena Udrea, a declarat, ieri, că nu știe nimic despre situația primarului Sectorului 6, Cristian Poteraș, trimis în judecată pentru abuz în serviciu.
Întrebată dacă știe despre alți reprezentanți ai PDL, cum ar fi primarul Cristian Poteraș, care să fie trimiși în judecată și să se autospende din partid, la fel ca deputații democrat-liberali Dan Păsat și Monica Iacob Ridzi, Elena Udrea a spus: „Nu știu de domnul Poteraș nimic, dar, probabil, că toți cei care vor dori să profite de acest avantaj, pe care-l creăm în Statut, și anume să se autosuspende, probabil că toți vor face lucrul acesta”.
Lideri ai PDL au refuzat să comenteze situația primarului Sectorului 6, democrat-liberalul Cristian Poteraș.
Premierul Emil Boc nu a răspuns la întrebare, iar secretarul general adjunct Gheorghe Flutur a spus că nu știe nimic. „Nu știu nimic, acum am auzit de la dumneavoastră. Nu comentez, să vedem”, a spus Flutur.
Preda, despre Poteraș: Dacă își va dovedi nevinovăția, va fi în continuare colegul nostru
Vicepreședintele PDL Cezar Preda a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că „PDL nu a făcut niciodată zid împotriva justiției române” și că, dacă Cristian Poteraș își va dovedi nevinovăția, „va fi în continuare coleg” de partid, iar, dacă va fi dovedit vinovat, acesta „va suporta rigorile legii”.
„PDL niciodată nu a făcut zid împotriva justiției române. Justiția română este cea care se va pronunța. Cristian Poteraș este colegul nostru, el își va apăra nevinovăția în fața instanței. Dacă își va dovedi nevinovăția, va fi, în continuare, colegul nostru. Dacă va fi dovedită vinovăția sa, va suporta rigorile legii”, a spus Cezar Preda.
În opinia lui Preda, „PDL a dat imaginea unui partid care dorește ca în țară să se facă ordine și curățenie și toți, de la orice partid, care încalcă legea, trebuie să plătească”.