|
|
|
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie plină de peripeţii în însoritul continent african
A doua ediție a evenimentului „Serate în Cetate” a marcat împlinirea a cinci ani de activitate a Rotary Club Suceava Cetate |
Asociația Institutul Bucovina a oferit 80 de ghiozdane și rechizite școlare copiilor din cătunul Țâmpoceni |
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Moldova și nordul Dobrogei |
Copiii din casele de tip familial „Prietenia” și „Cireșarii” din Solca au primit la început de an școlar ghiozdane, rechizite, cărți și dulciuri |
Doi ucraineni au avut tupeul de a se lua pe stradă de doi polițiști din Rădăuți. Au fost luați pe sus și amendați cu 19.000 de lei |
Fondatorul Fryday, în ediția specială a emisiunii „ȘEF Sub acoperire” pe ProTV |
Groapă de peste un metru pătrat rămasă în asfalt după o intervenție a ACET, mai jos de Piața Mare |
„Începutul de an şcolar francofon la Suceava”, ediția a IV-a, eveniment organizat de Alianța Franceză |
Individ arestat după ce a mușcat și zgâriat un polițist în timpul încătușării |
Indivizi care au înșelat un bătrân prin metoda ”șmen”, prinși în urma unor filtre în trafic ale poliției |
La 64 de ani, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru că și-ar fi violat sălbatic soția |
Mandate de arestare prelungite pentru 6 dintre traficanții de droguri de mare risc de la Vatra Dornei săltați în luna mai |
Mansardarea Școlii Nr. 11 „Miron Costin” va crea 12 noi săli de clasă |
Ministerul Educației suplimentează numărul de posturi din școlile sucevene |
Mirela Adomnicăi salută obținerea de către România a unei funcții de vicepreședinte al Comisiei Europene |
PNL Suceava, prima organizație liberală din țară pentru care a fost validată lista de candidați pentru parlamentare |
Președintele ASFOR: „Colegiul Silvic <Bucovina> – etalon pentru învățământul silvic din România” |
Recomandările DSP Suceava pentru prevenirea și limitarea virozelor respiratorii în rândul elevilor și preșcolarilor |
Școlile primesc dosarele pentru burse. Între 300 și peste 3.000 lei/lună pentru elevii beneficiari |
Singura elevă cu 10 la bac, ștefanista Maria Laura Negru, va primi 5.000 de lei de la Ministerul Educației |
Transportator pus sub acuzare pentru că ar fi oprit pentru el plicul cu bani destinat unui sucevean |
Trei răniți după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit din spate, la Cumpărătura |
Tulburarea de stres posttraumatic |
Unde fugim de-acasă... |
Cupa Egger Sportya Gold 2024, un nou succes în tenisul rădăuțean |
Dragoș Podovei, convocat de selecționerul George Buricea la lotul național de handbal seniori al României |
Medalii importante pentru sportivii humoreni la judo |
„Muzicanţii în restaurante” |
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează o campanie umanitară pentru sprijinirea persoanelor afectate de inundații |
De ce purtăm la gât semnul Sfintei Cruci? |
Evanghelia zilei |
Ne vorbesc parintii Bisericii |
Sinaxar 19 septembrie 2024 |
Actorul Claudiu Bleonț vine la Suceava, în octombrie, cu spectacolul „Paracliserul” |
„Mesaje din trecutul pământului”, expoziție la Muzeul de Științele Naturii Suceava |
Romanul „Orașul somnambulilor”, semnat de Constantin Severin, scriitor și artist vizual, va fi lansat la Poiana Stampei |