2022-2024-2026, se pare că David Popovici a arestat campionatele europene! Și ne referim la proba de 100 de metri, care este a doua sa specialitate, după cea de 200 de metri, care abia urmează astăzi, când citiți aceste rânduri. Există o diferență sau poate un specific al probelor, David devine mereu irezistibil pe a doua parte a curselor, de aceea el nu va performa pe cursele scurte de 50 de metri, de exemplu. Iar când a încercat să domine o cursă de la un capăt la altul, întorcând primul de trei ori, ne amintim cum a capotat neverosimil acum câțiva ani! La aceste Europene de la Paris, totul a mers conform previziunilor, rivalul rus întorcând primul la jumătate, iar David recuperând apoi în stilul consacrat. Sunt deja ani de zile de când băiatul nostru domină înotul mondial, nu numai european. Între timp apar adolescenți talentați cu foame de performanță, așa cum era și el cu foarte puțin timp în urmă. Câți ani are David Popovici? Răspuns: 21 de ani! Peste o lună va face 22, atât de tânăr este, am putea crede că mai are mult timp să ne răsfețe cu performanțe. Evident că și eu mi-aș dori acest lucru, ca David să sfideze lumea sportului acvatic și prin longevitate, dar dinamica înotului ne spune altceva: performanțele se obțin de obicei la vârste fragede. La masculin poate nu e așa evident, dar vin cu două exemple de la feminin. Vă spune ceva numele de Tamara Costache? Fata asta a impresionat lumea înotului la sfârșitul anilor 80, pe probe scurte – 50 de metri, cu multiple medalii de aur, dar numai la 16 și 17 ani! Iar ca să revenim în prezent, există o chinezoaică de 13 ani acum, Yu Zidi, care a impresionat pe toată lumea încă de acum un an, când a devenit cea mai tânără medaliată din istoria Campionatelor Mondiale cu echipa de ștafetă a Chinei. De atunci a mai câștigat diverse curse de senioare, la o gamă foarte largă de stiluri și distanțe. Acesta este un exemplu ”în mișcare”, care verifică doar prima parte a teoriei empirice, aceea a precocității. Teoretic, ea mai are câțiva ani de creștere și de plafon, după care ar urma stagnarea și declinul. Nu știm dacă va fi așa, dar mă întorc la David Popovici: este senzațională constanța sa la vârf, are deja palmares peste multe legende ale acestui sport, iar el continuă să fie relevant, să vâneze recorduri mondiale! Cuvintele sunt prea sărace, a se ierta.






