Galeria de artă „Casa Zamfirescu” din Botoșani a găzduit, luni, 10 august 2026, vernisajul expoziției de pictură „Povești de atelier”, semnată de artiștii suceveni Iosif Csukat și Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA.
Evenimentul a adus în fața publicului două viziuni artistice distincte, reunite într-un dialog al culorii, sensibilității și expresivității. Lucrările expuse au surprins teme și universuri variate, de la peisaj și natură statică până la portret și compoziții figurative.
Cei doi artiști au construit o expoziție diversă, „în care culoarea, lumina și gestul pictural au devenit mijloace de transmitere a unor stări, emoții și amintiri. Fiecare lucrare a propus privitorului o perspectivă proprie asupra lumii, dar și o invitație la reflecție”.
Vernisajul s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, în prezența iubitorilor de artă și a celor interesați de creația celor doi artiști. Publicul a avut ocazia să descopere lucrările și să intre în dialog despre universurile plastice prezentate în cadrul expoziției.
La vernisaj, au fost prezenți și curatorul expoziției, Mihai Pânzaru PIM, și criticul de artă drd. Delia-Ioana Leizeriuc.

„Două lumi, două priviri, aceeași sală plină de povești”, aceasta a fost, în esență, atmosfera evenimentului. Umorul, memoria, neliniștea și tandrețea s-au întâlnit pe pânzele celor doi artiști, transformând „Povești de atelier” într-o „experiență artistică împărtășită”.
„Iosif Csukat și Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA au pus pe pereți mai mult decât culoare: umor, memorie, neliniște, tandrețe și câteva întrebări care au plecat acasă odată cu noi. Mulțumim tuturor celor care au venit, au privit, au zâmbit, au discutat și au făcut ca <Povești de atelier> să devină, pentru o zi, povești împărtășite”, drd. Delia-Ioana Leizeriuc.
Expoziția poate fi vizitată la Galeria de artă „Casa Zamfirescu”, Pietonalul Unirii nr. 9, Botoșani, până la sfârșitul lunii august. „Povești de atelier” rămâne astfel o invitație la dialog și la descoperirea poveștilor prin viziunea a doi artiști suceveni pasionați de pictură.
Organizatorii evenimentului: AJOFM Botoșani, director Anca Apăvăloaie, și Asociația Institutul Bucovina – Suceava, președinte drd. Petru – Vasile Gafiuc.






