Și-au plătit datoriile

Pomicola Fălticeni a scăpat de executare silită

Petrică Ropotă a declarat că instituția pe care o conduce a reușit să încaseze sumele pe care le avea de recuperat de la Pomicola Fălticeni
Petrică Ropotă a declarat că instituția pe care o conduce a reușit să încaseze sumele pe care le avea de recuperat de la Pomicola Fălticeni

Unul dintre cei mai mari datornici la bugetul de stat din județul Suceava, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Fălticeni, a scăpat de executare silită. Șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, a declarat că instituția pe care o conduce a reușit să încaseze la sfârșitul anului trecut sumele pe care le avea de recuperat de la Pomicola Fălticeni. Ropotă a arătat că suma încasată de la Stațiunea Pomicolă Fălticeni se ridică la 5,2 milioane de lei (52 de miliarde de lei vechi), motiv pentru care au fost oprite toate procedurile de executare silită. Șeful Finanțelor sucevene a mai spus că tot la sfârșitul anului trecut s-a reușit și recuperarea datoriilor de la Stațiunea de cercetare Agricolă din Suceava. Petrică Ropotă a arătat că suma încasată la bugetul de stat de la această instituție a fost de 700.000 de lei (șapte miliarde de lei vechi).
„Sumele au fost încasate în data de 22 decembrie a anului trecut, în urma unor alocări bugetare prin intermediul unei ordonanțe de urgență a Guvernului. În total am reușit să recuperăm la finalul anului trecut nu mai puțin de 5,9 milioane de lei, datorii pe care cele două stațiuni de cercetări le aveau la bugetul de stat”, a declarat directorul DGFP Suceava.
De precizat că Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava a încercat în diverse rânduri să scoată la licitație mai multe active ale Pomicola Fălticeni, care însă din lipsă de ofertanți au rămas în proprietatea stațiunii.
Directorul Pomicola Fălticeni susține că stațiunea nu va mai avea probleme financiare
În ceea ce-l privește pe directorul Pomicola Fălticeni, Gheorghe Iacobuț, acesta a spus că după plata obligațiilor la bugetul de stat, stațiunea de cercetări nu va mai avea probleme financiare.
„Sperăm să nu mai avem probleme. Am plătim și salariile la zi și am reușit să valorificăm toată producția de mere de anul trecut. În momentul de față toate sechestrele pe bunurile și activele noastre au fost ridicate, astfel încât ne desfășurăm activitatea în mod normal”, a declarat Iacobuț.

Recomandări

Un tânăr care credea că a dat lovitura și și-a cumpărat încălțăminte de firmă, o nouă victimă a înșelăciunilor online

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”