Poezia – un vis împlinit la Paris, pentru Petronia Sânziana Anache, de la Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca

Impresii privind participarea la proiectul „Șezătoarea românească la Paris și Nisa – 2026”.

Prof. Iacob Elena-Natașa a participat în perioada 21-25 septembrie, împreună cu eleva Liceului Tehnologic „Oltea Doamna”, Anache Petronia Sînziana, la activitățile culturale ale Asociației „Putini – Dor de Rai”, organizată la Paris și Nisa.

Cu privire la volumul de poezii al tinerei autoare Teodora Chiurciu, intitulat „Lupta cu mine însămi”, doresc să menționez că, în urma lecturii volumului, am realizat prefața lucrării și am formulat câteva considerații asupra universului poetic propus de autoare.

Am remarcat, în mod deosebit, spiritul interogativ și polemic al tinerei autoare, precum și preocuparea acesteia pentru raportarea la sine, la identitate și la lumea în care trăiește. La vârsta de numai 16 ani, Teodora Chiurciu propune o scriitură care evidențiază o preocupare autentică pentru întrebările fundamentale ale adolescenței și pentru procesul de autocunoaștere, aspecte care dau debutului său o notă aparte.

Alături de creația Teodorei Chiurciu au fost prezentate și creațiile unor alte tinere autoare: Andreea Georgiana Iacob și Petronia Sânziana Anache. Andreea Georgiana Iacob s-a remarcat prin creațiile sale poetice, unele dintre acestea fiind publicate într-o revistă culturală ieșeană, preocupată de promovarea tinerelor talente și a creației poetice. Poezia sa se înscrie într-o zonă de explorare culturală și de căutare a unor semnificații care depășesc simpla expresie lirică, propunând o formă de raportare la cultură, la identitate și la propria experiență.

În ceea ce privește creația Petroniei Sânziana Anache de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca, aceasta se află într-un proces de formare și de afirmare artistică. Consider că mesajele acestor trei tinere autoare – Teodora Chiurciu, Andreea Georgiana Iacob și Petronia Sânziana Anache – pot fi puse în legătură cu misiunea culturală asumată de Asociația „Putini – dor de Rai”.

Există o conexiune evidentă între preocuparea tinerilor pentru creație și misiunea asociației de a valorifica identitatea culturală românească. Creația poetică devine, în acest context, una dintre formele prin care identitatea se descoperă și se dezvăluie indirect, printr-un amplu proces de căutare a sinelui și printr-o permanentă interogație asupra propriei identități.

În acest sens, consider că promovarea tinerelor talente literare poate constitui o componentă importantă a activității asociației. Cultura tradițională nu trebuie privită ca o realitate închisă în trecut, ci ca o sursă de inspirație care poate dialoga cu formele contemporane de expresie artistică, a afirmat consilier școlar, prof. dr. sociolog Vovciuc Ionel.

În același timp, proiectul oferă posibilitatea unei reflecții asupra originii și specificului culturii române. Din această perspectivă, pot fi amintite atât perioada interbelică și deschiderea culturală a Bucureștiului, supranumit „Micul Paris”, cât și reflecțiile unor importanți oameni de cultură asupra raportului dintre tradiție, modernitate și identitate, a subliniat prof. Iacob Natașa Elena.

Tot domnia sa afirmă că în această paradigmă se înscrie și celebra afirmație a lui Lucian Blaga, potrivit căreia „veșnicia s-a născut la sat”. Satul românesc poate fi privit ca o vatră culturală în care credința, tradiția, cultura populară și memoria colectivă au conservat și au transmis de-a lungul generațiilor simboluri, ritualuri și modalități diverse de expresie.

În calitate de profesor participant la activitățile asociației, alături de eleva înscrisă în proiect, Petronia Sânziana Anache, de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca, am considerat important să participăm activ la evenimentele propuse și să ne documentăm asupra formelor prin care cultura românească poate fi prezentată într-un spațiu european atât de divers precum Parisul. Participarea la aceste activități ne-a oferit posibilitatea de a redescoperi și de a aprecia cultura românească, dar și de a înțelege responsabilitatea pe care o avem, la rândul nostru, în calitate de potențiali promotori ai acesteia.

Este important ca tinerii să cunoască originalitatea culturii populare românești, forța ei de creație și de expresie, pentru ca, atunci când vor ajunge să trăiască sau să studieze în diaspora, să poată deveni, la rândul lor, reprezentanți demni ai culturii naționale.

Am avut ocazia să observ modul în care sportul, dansul și participarea comunitară au fost integrate într-o amplă acțiune de strângere de fonduri destinate sprijinirii persoanelor defavorizate și combaterii foametei. Dimensiunea acestei implicări civice și solidaritatea manifestată prin donații reprezintă un exemplu interesant despre modul în care activitățile comunitare pot genera responsabilitate socială.

Experiența participării la proiect mi-a lăsat o impresie deosebit de plăcută și mi-a consolidat convingerea că inițiativele de acest tip pot avea un rol important în lumea culturală contemporană.

Cultura are nevoie de un mediu cât mai divers și mai deschis pentru a-și manifesta întreaga forță de expresie. Poezia, muzica, dansul popular, arta religioasă, pictura, sculptura, meșteșugurile și toate celelalte forme de creație pot contribui împreună la definirea și afirmarea spiritului românesc. Ca și sportul, cultura este un ambasador de onoare al liceului nostru, a afirmat prof. Rotariu Petru Alin.

Din această perspectivă, consider că „Șezătoarea românească la Paris și Nisa – 2026” reprezintă nu doar o serie de manifestări culturale, ci și o formă de dialog între tradiție și contemporaneitate, între România și diaspora, între cultura locală și spațiul cultural european.

(…)

Prin prezența la Paris, ne-am dorit să arătăm că tradiția românească nu este opusă spiritului european, ci poate dialoga firesc cu acesta și poate contribui la diversitatea culturală a Europei. Consider că aceste activități au constituit o îmbinare de lumină și culoare, armonie și tradiție, punând în valoare realități culturale contemporane, dar și elemente ale patrimoniului nostru cultural și ale tradiției creștine.

Plecările în erasmusurile europene deschid noi viziuni asupra tinerelor talente, leagă noi prietenii, creează noi orizonturi, permit un dialog fără frontiere și ridică rangul liceului nostru la titulatura de școală europeană (director, prof. Adrian Ungureanu).

Prof. Natașa Elena Iacob, consilier școlar, și prof. dr. sociolog Ionel Vovciuc

Recomandări

,,Universul lingvistic european” – poezie, muzică și culoare la Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți

Premiul literar pentru creativitate, obținut de scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă la Concursul Internațional de Literatură „Naji Naaman” din Liban