Vizitele împăraților Carol al IV-lea, Sigismund și Carol al V-lea în Franța au fost mult mai puțin celebrate decât vizita lui Petru cel Mare. Acesta călătorise deja prin Europa în 1697, dar nu venise în Franța din cauza unor neînțelegeri pe care le avusese cu Ludovic al XIV-lea.
Acești împărați veniseră doar din motive politice și nu au apărut într-un moment în care artele ar fi putut face din călătoria lor un eveniment memorabil. Dar când Petru cel Mare s-a dus să ia masa la castelul ducelui de Anti din Petitbourg, la șase leghe de Paris, și la sfârșitul mesei și-a văzut portretul proaspăt pictat plasat în cameră, a simțit că francezii știau mai bine decât orice alt popor din lume cum să primească un oaspete atât de important. A fost și mai surprins când, mergând să vadă medalioanele expuse în acea galerie lungă a Luvrului, unde toți artiștii regelui erau expuși cu mult respect, un medalion a căzut, iar țarul, grăbindu-se să-l ridice, și-a văzut chipul gravat pe medalion cu o figură a Faimei pe revers, punând un picior pe glob, și aceste cuvinte ale lui Virgil, atât de potrivite pentru Petru cel Mare: Vires acquirit eundo (A dobândit glorie); o aluzie subtilă, potrivită pentru călătoriile și faima sa în epocă. Aceste medalii de aur i-au fost oferite lui și tuturor celor care l-au însoțit. Ori de câte ori vizita artiști, toate capodoperele îi erau așezate la picioare și era rugat să binevoiască să le primească. Ori de câte ori mergea să vadă tapiseriile Goblen, covoarele Savonnerie, atelierele sculptorilor, pictorilor, aurarilor regelui și fabricanților de instrumente, tot ceea ce părea să merite aprecierea sa i se oferea în numele regelui. Petru era atât un priceput mecanic, cât și marinar și geograf. A mers la Academia de Științe, unde a corectat personal mai multe erori cartografice pe hărțile teritoriilor rusești, și în special pe cea a Mării Caspice. În cele din urmă, a binevoit să devină membru al acestei Academii și, ulterior, a menținut o corespondență regulată cu cei cu care se mulțumea să fie un simplu coleg. Nu putem să nu ne amintim aici de extazul care l-a cuprins văzând mormântul cardinalului Richelieu. Deși puțin impresionat de frumusețea monumentului în sine, a fost totuși mișcat de imaginea unui ministru care se făcuse faimos în întreaga Europă stârnind controverse și care redase Franței gloria pierdută după moartea lui Henric al IV-lea. Se știe că a îmbrățișat această statuie și a exclamat: „Mare om, ți-aș fi dat jumătate din regatul meu ca să învăț de la tine cum să guvernez cealaltă jumătate!” În cele din urmă, înainte de a pleca, a dorit să o vadă pe celebra Doamnă de Maintenon, despre care știa că era ”văduva” lui Ludovic al XIV-lea și care se apropia de sfârșitul vieții. (După La France pittoresque).
Pare ciudat, dar chiloții pentru femei au apărut cu mult mai târziu decât sutienul. Se spune că în 1717, în timpul vizitei țarului Petru cel Mare, o franțuzoaică a alunecat și a căzut în fața calului ilustrului oaspete. Femeia nu purta nimic altceva sub rochie și jupon. Impresionat de insolita priveliște, Petru ar fi exclamat, încântat: ”S-au deschis porțile Paradisului!” ⃰ Știu, că am avut și eu Dacie.
Vodcă. Un rabin își întreabă enoriașii la sinagogă: – De ce rușii nu iubesc evreii? Ștrul îi răspunde: – Probabil pentru că evreul nu poate bea vodcă precum rusul. Rabinul hotărăște: – Mâine aduceți fiecare câte o sticlă de vodcă la sinagogă, le vom turna pe toate într-un cazan, ne așezăm în jurul lui și ne învățăm să bem vodcă. Ștrul vine acasă și îi povestește tot soției lui, Sara, la care ea zice: – Dacă se va turna toată vodca într-un cazan, de ce să cumperi și tu vodcă? Ia o sticlă goală, pune apă în ea și du-o la sinagogă. Ieșim ieftin și nimeni n-o să-și dea seama. A doua zi, după ce toți și-au turnat sticlele de vodcă în cazan, rabinul amestecă, toarnă în pahar, gustă, după care zice: – Acum înțeleg de ce rușii nu iubesc evreii. ⃰ Psihologul: – Ivan Ivanovici, alcoolul nu o să te ducă nicăieri! Ivan: – Nimeni nu-l bea ca mijloc de transport! ⃰ În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe o clădire din Londra a fost lipit următorul afiş: ”Înrolaţi-vă în armată, la paraşutişti! În ziua de azi e mai periculos să traversezi strada decât să te arunci cu paraşuta.” Sub afiş cineva adăugase: “Mi-ar plăcea – sincer! – să mă înrolez, dar biroul de recrutări e de cealaltă parte a străzii.” * Putin: – Sunt oameni care nu ar recunoaște niciodată că au defecte. Eu, dacă aș avea, aș recunoaște…
Definiții. (Spumoase, unele chiar reale!) Silvio Berlusconi: La bătrâneţe, unii bărbaţi dau în mintea copilelor. Lenin: Am pierdut la ruleta rusească pentru că am jucat numai pe roşu! Matusalem: Doamne, ce scurtă-i viaţa! Ion Iliescu: Numai eu şi Adam am putut să trăim, bine merci, cu o sulă-n coastă! Adam: Mă chinuieşte o întrebare, o durere, o neliniște: cuvântul femeie are şi plural? Cristofor Columb: Și când mă gândesc că nevastă-mea mă trimisese să-i cumpăr niște piper..! Un dinozaur, către dinozaurița lui: – Fă, te-a sunat, cumva, taica Noe, cel cu vaporul!? – Nu! – Nasol… Sinceritate. ”Mă bucur că ne-am adunat aici atâția politruci” (Klaus Iohannis). Partid. „Un partid politic este un organism unde se delirează împreună, la unison.” (Teodor Paleologu). ⃰ Gavarit Maskva. ”În poemul său ceva mai patetic Inscripție pe o piatră de hotar, Geo Dumitrescu zice „Învăţ, cântând sau nu, şi limbi străine…”, versul fiind, pentru cine își mai aduce aminte, o transparentă aluzie la perioada de „glorioasă” rusificare bolșevică a României postbelice. Prin anii ´50, pe lângă cotidiana emisiune radiofonică Vorbește Moscova (Gavarit Maskva), mai era una, „Să învățăm limba rusă cântând”, că, altminteri, o buchiseam nevoiți, la școală, dintr-a IV-a până într-a XI-a, când absolveam Școala Medie (Средняя школа) și susțineam, după același model sovietic, Examenul de Maturitate. Ba mai cântam, până la destalinizare, la începutul orelor de curs, și Imnul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, sub privirile oblăduitoare ale celor patru mari gânditori ai lumii: Barbă-Albă, Barbă-Neagră, Barbă-n Cioc, Barbă-Deloc, aninați în tablouri imense pe peretele de la Răsărit, de unde ne venea și lumina, după cum constatase, într-un volum de reportaje, creatorul lui Mitrea Cocor, Mihail Sadoveanu”. (C. Voinescu)
Amintire. ”Când Bifla îmi era dulce stăpână, / Și mă hrănea cu miere și smântână, / În bucătărioara ca o scoică / Și-apoi se îmblănea și luam o troică / Printre nămeți bezmetici să ne ducă, / Eu fericit, dânsa privind năucă / Pădurile tăcute de mesteceni, / O îmbiam încet: – Nu vrei să-ți legeni / Coapsele moi deasupra gurii mele, / Oh! la un geam ce nu are perdele, / Să ne privească îngerii la toate cele / Ce se întâmplă, mai ales „să facem ușa”, / Iar tu râdeai: – O facem mai acușa, / Stai să ajungem iar la noi acasă / Și să rămân doar în papucii de mătasă…” (Emil Brumaru)
Femeia. La Radio Erevan. Întrebare: Cum trebuie să fie o femeie serioasă? Răspuns: Femeia serioasă trebuie să aibă soț și amant. Întrebare: Credeam că aia e o femeie adulteră. Răspuns: Femeia adulteră cu adevărat are soț, dar mai mulți amanți. Întrebare: Credeam că aia e o femeie ușoară. Răspuns: Femeia ușoară are doar amanți. Întrebare: Credeam că aia e o femeie pierdută. Răspuns: Femeia pierdută n-are nici soț, nici amant. Întrebare: Credeam că aia e o femeie singură. Răspuns: Femeia singură e aia care are numai soț…
Imaginație. Iubirea este cea care stimulează imaginația. Care, la rândul ei, stimulează și întreține iubirea…
