Odată cu promovarea Cetății Suceava în elita fotbalului românesc – căci ce altceva ar însemna liga secundă a României fotbalistice? – mi-am propus să o urmăresc pe viu în meciurile pe care le va disputa în București sau în (era să zic) sectorul agricol Ilfov. Dar în afară de criteriul estetic – cât de frumos/tactic joacă – am motive pentru a face acest demers? De ceva ani încoace, eșalonul secund al fotbalului din România a fost afectat de acordarea dreptului de promovare pe ceea ce se numește cu mândrie ”prima scenă a fotbalului românesc”.
În România, conform Legii Sportului și regulamentelor LPF/FRF, doar cluburile organizate ca structuri de drept privat (societăți comerciale pe acțiuni – S.A. – sau asociații non-profit de drept privat) au dreptul să participe într-o competiție profesionistă, așa cum este Liga 1. Echipele organizate ca structuri de drept public (aparținând și fiind finanțate direct de ministere, primării sau consilii județene) pot evolua în Liga 2, dar nu pot promova în prima ligă, indiferent de locul pe care termină în clasament. În anii competiționali precedenți (cum au fost 2023-2024 sau 2024-2025), numărul echipelor aflate în imposibilitatea de a promova a fost constant ridicat, de regulă în jur de 8 echipe (ceea ce reprezenta aproape jumătate dintre cluburile participante din Liga 2). Practic, ce ați citit mai sus este varianta oficială prin care se eludează ”legal” meritul sportiv. Sunt două chestiuni care se desprind de aici. Este Cetatea Suceava printre echipele cu drept de promovare? Și dacă da, este corect din punct de vedere sportiv să promoveze pe un asemenea viciu de procedură?
Sunt întrebări retorice, dacă așa merge treaba în fotbalul românesc, de ce să nu se profite? Uitați-vă la acest județ parazit care înconjoară Bucureștiul, pe numele lui – Ilfov. Echipe reprezentând comune sau pseudo-orașe s-au aflat de-a lungul timpului pe prima scenă a fotbalului românesc. Chiajna, Clinceni, Voluntari… Nici împreună nu fac cât Suceava, iar asta v-o spune un rezident în Ilfov!
